Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă Rogozin celebrează falsa independenţă a Transnistriei, nu are dreptul să fie primit la Chişinău

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin sărbătoreşte în Transnistria falsa independenţă a acestei regiuni separatiste. Numai că, înainte de a ajunge la Tiraspol, Rogozin vrea să facă o haltă şi la Chişinău, unde are pretenţia să fie primit de premierul moldovean ca şi cum ar fi un prieten al ţării. Dacă Rogozin celebrează Transnistria, nu are ce căuta la Chişinău, pentru că nu poţi să dialoghezi cu o ţară pe care, de fapt, o conteşti şi o subminezi. Republica Moldova are drumul ei spre România, şi acest lucru s-a văzut din proiectele concrete pe care premierul României şi cel al Moldovei le-au demarat de curând la Chişinău. Dintre ele, cel mai important este, de departe, gazoductul Iaşi-Ungheni. Drumul Moldovei spre România nu mai poate fi oprit de nimeni, nici măcar de Rogozin. Care este un prea mare apărător al Transnistriei ca să-l putem bănui că vine cu gânduri bune la Chişinău. Transnistria îi aparţine de drept Republicii Moldova care se va reunifica cu România, de acest din urmă lucru cred că nimeni nu se mai îndoieşte. Rămâne de văzut când şi cum. Dacă Chişinăul i-ar spune un ”Nu” hotărât lui Rogozin, cel puţin pe parte politică, Moscova ar înţelege, poate, că are nevoie de o diplomaţie modernă, nu de una inspirată din amintirea sovietelor. Presiunea prin Transnistria pentru a amâna destinul istoric al Basarabiei alături de ţara mamă este, de aceea, rău intenţionat. Cine îl desfăşoară, cu o viziune din alte vremuri, nu poate fi un partener de dialog la Chişinău, şi mă refer aici la Dmitri Rogozin. De fapt, el este cel mai neindicat reprezentant al Rusiei în discutarea problemelor din zonă, pentru că modul în care visează el la viitorul regiunii constituie un impediment major în calea dialogului diplomatic. Poate Rusia ar trebui să se gândească la altcineva, care să gândească în acord cu timpurile noastre şi care să înţeleagă că Republica Moldova îşi va regăsi dest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații în cinci județe, altele sub cod galben

Press Alert acum 53 minute
Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare de inundații valabilă până sâmbătă la prânz, cu Cod portocaliu pentru râuri din cinci județe și Cod galben pentru altele.Ploile abundente pot provoca viituri rapide pe râurile mici și depășirea cotelor de

Kievul susţine că a lovit două aerodromuri militare ruseşti

G4Media acum 49 minute
Armata ucraineană a afirmat vineri că a bombardat „cu succes” două baze aeriene din Rusia în timpul nopţii, la mai puţin de o săptămână după un atac major al dronelor ucrainene asupra aerodromurilor militare ruse, informează AFP şi Reuters, potrivit

Ministerul Dezvoltării: Aproape ȘAPTE milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetăţeni

Gandul acum 10 minute
Aproape şapte milioane de hectare au fost cadastrate gratuit pentru cetăţeni, prin proiecte finanţate în general din fonduri europene. De asemenea, ANCPI are în derulare lucrări în peste 2.700 de unităţi-administrativ teritoriale. „Agenţia Naţională

RECOMANDĂRILE FMI pentru România: Renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor și a impozitului pe dividende

Gandul acum o ora
O echipă de experți de la Fondul Monetar Internațional au publicat vineri un set de recomandări pentru reformarea sistemului de taxe din România și transferului poverii fiscale dinspre taxarea muncii spre taxarea consumului și, într-o mai mică măsur

VIDEO Călin Georgescu, la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu a mers vineri, 6 iunie, la Parchetul General, unde procurorii l-au anunțat că au decis să-i prelungească controlul judiciar cu încă 60 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni, transmite Agerpres

Patru medici de familie, reținuți după ce și-au decontat 14.500 de ore fictive de gardă. Fraudă de aproape un milion de lei

HotNews acum o ora
Patru medici de familie din Dolj au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de înşelăciune, fiind acuzaţi că au încasat peste 950.000 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj prin decontarea a 14.500 de ore de gardă, fără să fi fost la m

Aproape jumătate dintre angajaţi şi-ar dori săptămâna de lucru de 4 zile. Câți români vor program flexibil la birou

Adevarul acum o ora
Aproape 47% dintre angajaţi şi-ar dori săptămâna de lucru de 4 zile. Peste jumătate vor să vină cel puţin 3-4 zile la birou, pentru activităţile recreative şi sociale care îi ajută să fie mai productivi, arată un sondaj Genesis Property realizat în

Avocat din Baroul Galaţi, reţinut pentru trafic de influenţă / A fost prins în flagrant când primea 7.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducere fără permis şi căreia i-a promis că rezolvă ca poliţiştii să tergiverseze dosarul

News.ro acum 2 ore
Un avocat din Baroul Galaţi a fost reţinut pentru trafic de influenţă de către procuroriii DNA. A fost prins în flagrant când primea 7.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducere fără permis şi căreia i-a promis că rezolvă ca poliţiştii

Un șofer care avea permisul suspendat din cauza alcoolului a murit după ce a a intrat cu mașina în zidul unei benzinării

Adevarul acum 4 ore
Un şofer care avea permisul de conducere suspendat din cauza consumului de alcool a murit după ce a provocat un grav accident, într-o intersecţie din municipiul Cluj Napoca.

Alfred Simonis: Am înţeles nevoia reducerii cheltuielilor, dar nu trebuie făcută prin oprirea unor proiecte importante/ Am primit garanţii că proiectul Dan Păltinişanu nu va fi dat la o parte

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că a primit garanţii că proiectul de construire a unui nou stadion de fotbal la Timişoara nu va fi oprit şi a dat asigurări că va face totul pentru ca această promisiune să

Vremea

București
acum

31°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/30°
dum.

16°/30°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/24°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/24°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/29°
lun.

15°/22°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/36°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/32°
lun.

15°/25°