Finalizarea fundaţiei şi aşezarea pietrei de temelie a Green Court Bucharest reprezintă pentru dezvoltatorul suedez Skanska un pas important în construcţia primului său proiect din România. Clădirea se ridică deasupra solului, iar lucrările evoluează în ritm rapid. Astfel, prima fază a proiectului va fi finalizată înaintea programului stabilit.
La ceremonia de aşezare a pietrei de temelie au participat Neculai Onţanu, Primar al Sectorului 2, Johan Karlstrom, CEO şi Preşedinte Skanska AB, Marcin Lapinski, Preşedinte Skanska Property România şi Richard Burleigh, Preşedinte Skanska Construction România. La eveniment, aceştia au semnat un act de consemnare a aşezării pietrei de temelie pe care apoi l-au zidit.
După ceremonie invitataţii au avut ocazia să socializeze şi să afle mai multe informaţii despre proiectele internaţionale ale Skanska. Compania este cunoscută pentru cei peste 125 de ani de experienţă în domeniul construcţiilor şi dezvoltării imobiliare.
Printre cele mai importante proiecte ale sale se numără podul Oresund care uneşte Suedia de Danemarca, reconstrucţia Oculus World Trade Center Transportation Hub din New York şi clădirea de birouri “Gherkin” Swiss Re din Londra. Compania a dezvoltat peste 2 milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri în întreaga lume.
“La Skanska ştim cât de important este mediul de lucru atât pentru companii, cât şi pentru angajaţii lor, astfel că nu construim pur şi simplu birouri, ci creăm spaţii de lucru moderne, în care ei să se poată dezvolta.
Tehnologiile care asigură un mediu de lucru sănătos ajută la scăderea numărului de concedii pe caz de boală şi la creşterea productivităţii. Aceasta înseamnă business-uri eficiente şi beneficii financiare pentru clienţii noştri.” – spune Marcin Lapinski, Preşedinte Skanska Property Romania.
“Sunt bucuros să anunţ că lucrările pentru Green Court Buch