A fost o femeie cum puţine se nasc pe pământ. “Eine ungewohnliche Frau”, scria un doctor german Weisenffels când Dna D’Istria împlinea 36 de ani.
Numele ei adevărat era Elena Ghica, era prinţesă. Fratele tatălui său era domn în Ţara Românească. A stat în ţară până la 14 ani. A primit o educaţie uluitoare cu profesori iluştri. Mama ei Catinca Ghica, e prima femeie româncă care a publicat o carte “Pentru educaţia copiilor”. Prinţesa Elena locuit la Viena până s-a măritat. S-a măritat cu un rus, un ofiţer de husari descendent domnesc şi el, din spiţa ţarilor.
Dar a fost o mare nepotrivire de caracter. Au avut un copil care a murit.
Îi plăcea să rătăcească prin ţări străine. S-a stabilit un timp în Elveţia.
Spune de la început vorbe celebre: “Mă voi ridica singură sub forma vieţii. De vreme ce soarta mă sileşte să caut Gloria – pe mine care caut Iubirea. Ei bine voi câştiga Gloria”. La 30 de ani a călătorit în Italia pe care n-a mai parasit-o până la moarte. A avut o casă Vila D’Istria cu o grădină celebră. Când a murit la 60 de ani, la Florenţa, a lăsat moştenire Vila D’Istria Institutului de surdo-muţi. Dar averea ei din ţară a lăsat-o toată prin testament Primăriei Bucureşti.
Istoricul Ionescu – Gion scrie “cenuşa (a fost incinerată) e depusă la crematoriul din Tespiano – Departe, foarte departe de pământul românesc, (…) blestemul unui obicei nenorocit şi neromânesc” – să uite cu desăvârşire ţara natală.
De ce a fost atât de celebră Dora D’Istria? Era cultivată, ştia toate limbile balcanice ca şi multe altele, a scris în limba franceză şi italiană. Ştia foarte multe lucruri. A scris despre “Economia politică şi agricultură”, “Chestiunile Religioase, despre viaţa monahală din România, biserica ortodoxă şi Papalitatea”, “Istoria principilor Ghica” şi “Poezia populară a Balcanilor” (română, greacă, bulgară, albaneză, sârbă, ). Dora D’Istria
