Barack Obama îşi rezervă dreptul de a acţiona unilateral împotriva regimului sirian cu scopul de a-l pedepsi pentru că a folosit arme chimice, fără să aştepte ONU sau aliaţi ca Marea Britanie, a sugerat joi Casa Albă, relatează AFP.
Preşedintele american, care a vorbit despre o "lovitură de avertisment" necesară împotriva Guvernului lui Bashar al-Assad, va da prioritate intereselor Statelor Unite când va decide reacţia ţării sale, a elaborat Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe.
"Preşedintele dă socoteală, înainte de orice, americanilor care l-au ales pentru a-i proteja. Iar preşedintele este ferm convins de miza acestei situaţii privind măsuri necesare în vederea protejării intereselor noastre cruciale în domeniul securităţii naţionale", a adăugat el.
Marie Harf de la Departamentul de Stat a calificat consultările internaţionale pe tema crizei siriene ca "extrem de importante", dar a avertizat totodată că americanii vor lua decizii "urmărind propriul calendar".
"Utilizarea unor arme chimice de către regimul sirian împotriva poporului reprezintă o situaţie în care interesele în domeniul Securităţii Naţionale americane sunt ameninţate. Este interesul nostru (...) ca această utilizare să nu rămână fără răspuns", a insistat ea.
Inspectorii ONU aflaţi în misiune în Siria urmează să prezinte un raport verbal secretarului general al ONU Ban Ki-moon, după ce vor pleca din Siria, sâmbătă.
Indiferent de natura acestor evoluţii, o aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru utilizarea forţei împotriva Siriei este foarte improbabilă, având în vedere opoziţia Rusiei, care deţine drept de veto, şi susţinerea sa neclintită faţă de regimul lui Bashar al-Assad.
"Respectăm procesul ONU (...). Purtăm consultări strânse cu aliaţii care şi-au exprimat opinia apăsat", a oferit asigură