Într-o țară în care populația a căpătat în timp o ură viscerală față de președinte, ură alimentată din plin de incompetența, aroganța și prostia slugilor președintelui, USL-ului i-a fost ușor să câștige alegerile cu aproape 70 de procente. Era suficient să te așezi pe val. Și, cum valul de nemulțumire era mare, s-au așezat pe el și PSD și PNL, convenind că e mai bine să ajungă împreună la destinație.
Dar oamenii au votat cu USL nu doar pentru că îl urau pe Traian Băsescu. Ok, mulți dintre ei au făcut-o, au demonstrat asta și la referendumul de demitere, dar oamenii au votat cu USL având credința că asta e soluția pentru ca ei să o ducă mai bine. Li s-a promis că se vor face rapid locuri de muncă, că le vor fi dați înapoi banii tăiați de guvernarea PDL, că vor primi bani în plus, că le vor crește pensiile, că se vor tăia din taxe. Și li s-a spus că USL aduce oameni capabili, că alianța asta atât de mare și atât de puternică e pregătită să guverneze țara așa cum trebuie, avându-l în centrul preocupărilor pe cetățean și nevoile lui.
După aproape un an de guvernare (pun doar câteva luni din perioada de dinainte de alegerile din toamnă), USL cam rămâne fără argumente. Nu, nu e vorba de ieșirile tâmpite ale președintelui, omul pare scăpat de sub control, chiar dacă Elena Udrea, căreia-i face campanie în perioada asta, propunând-o deloc discret pentru Cotroceni, îl vede la a doua tinerețe.
Nu cred că există vreun guvern care să fi introdus, într-un timp atât de scurt, atâtea taxe câte a introdus și se mai pregătește să introducă guvernul Ponta. Există sigur un guvern care a dat mai multe ordonanțe de urgență, Boc, și, din ce-mi amintesc, Ponta a promis că nu se va mai guverna țara prin intermediul ordonanțelor. Deși are 70% în parlament, guvernul conduce țara tot prin ordonanțe. Nu știu cine a concediat mai mulți bugetari. De fapt, cred că, în loc să le