Povestea mea poate să pară o ciudăţenie, deşi eu sunt convinsă că e cât se poate de normală pentru orice om inteligent, cu sufletul viu.
"Am o vârstă destul de înaintată şi iubesc ca o adolescentă. Da, pot spune că e prima mea iubire adevărată. Vă miraţi? Vă indignaţi? Vi se pare ridicol? Toate astea sunt doar nişte prejudecăţi puerile. Eu cred că sufletul nu face niciodată riduri. Dacă ai sufletul viu, poţi să iubeşti oricând, la orice vârstă. Pentru mine, viaţa abia acum începe. În fiecare zi, plutesc parcă pe un curcubeu". Sunt primele rânduri ale unei lungi scrisori primite la redacţia noastră. O poveste uluitoare a unei femei misterioase, care nu-şi dezvăluie vârsta şi nici numele, semnând epistola doar cu două iniţiale: M.T. Şi totuşi, în colţul de jos al ultimei pagini, apar câteva cifre minuscule şi uşor deformate, scrise parcă de o mână tremurândă. Un număr de telefon lăsat acolo, ascuns, pesemne după lungi ezitări, cu teama că un asemenea indiciu i-ar putea dezvălui identitatea. Am sunat-o şi i-am spus că aş vrea să ne întâlnim, să o cunosc. Că povestea ei este un triumf fabulos, un elogiu minunat al bucuriei şi-al dragostei, o lecţie de voinţă şi optimism. A tăcut mult timp, am crezut că s-a întrerupt convorbirea ori că, pur şi simplu, mi-a închis telefonul. Apoi, brusc, vocea ei a ţâşnit ca un chiot de veselie: "Da, domnule! Haideţi să ne întâlnim. Până la urmă, ce-ar putea să fie rău? O să spuneţi poate că sunt nebună şi cu asta, basta. Eu tot aşa rămân, n-are nimeni cum să-mi ia bucuria pe care o trăiesc".
Iubire, la 87 de ani
Se întunecase de-a binelea. Am ajuns cu cinci minute mai devreme, dar ea deja mă aştepta acolo, în faţa blocului, sub lumina palidă a unui felinar. "Haideţi, că stau aici de o jumătate de oră. N-am mai avut atâta răbdare să vă aştept în casă". Zâmbeşte solemn şi îmi întinde mâna. Are p
