Primul lucru pe care l-am sesizat în timp ce mergeam spre Roşia Montană pentru ediţia din 2013 a Fînfestului a fost faptul că drumul de la Gura Roşiei pînă sus, din Piaţa Veche, era proaspăt asfaltat, ceea ce în mod evident nu putea fi un semn bun. Auzisem ceva despre o comisie ce va veni la Roşia, din care avea să facă parte şi ministrul Culturii, Daniel Barbu, însă minţile noastre mergeau mult mai departe de atît: „Dacă au făcut drumul, ăştia chiar vor să dea drumu’ la proiect“. Desigur, între timp am aflat că această comisie ce urma să viziteze Roşia este comisia UNESCO (pentru simplitate o voi numi astfel, întrucît denumirea oficială este de „comisie permanentă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru relaţia cu UNESCO“), avîndu-l ca vîrf de lance pe Traian Igaş (cunoscut publicului pentru încercarea de a modifica Legea adunărilor publice, în versiune mult mai restrictivă), Gabriela Vrînceanu Firea, Raluca Turcan şi nimeni altul decît ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Scopul vizitei? Nici mai mult, nici mai puţin decît acela de a vedea cu propriii ochi stadiul în care se află patrimoniul istoric şi cultural al micuţului sat apusean şi modalităţile prin care se poate obţine includerea Roşiei Montane în UNESCO – fapt care ar atrage imediat anularea proiectului de minerit, transformînd zona într-una protejată şi axată pe alt tip de dezvoltare: agricultură şi turism sustenabil.

Avînd în vedere faptul că miniştrii responsabili, cu Rovana Plumb cap de afiş, de aprobarea proiectului minier de la Roşia Montană s-au întrecut unii pe alţii în ultimele luni să ne asigure că în forma actuală proiectul nu poate fi aprobat – lipsind garanţia pentru proiect, garanţia respectării standardelor de mediu şi o redevenţă/participare adecvată a Statului român –, am putea avea impresia că o astfel de vizită de informare nu poate fi decît un lucru bu