Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl surorilor Gabor, disperat că a rămas al nimănui

Publicat in Click, vineri 30 august 2013 · ·

Tatăl Monicăi Gabor este devastat! Rămas singur şi doar cu ajutor de la distanţă, din partea fetelor, Emil nu se poate resemna cu ideea că Veronica Bulai a murit. Îşi duce zilele în garsoniera situată la marginea Bacăului şi spune că acolo va şi rămâne.

Pentru Veronica Gabor, 22 august a fost ziua fatidică. Femeia de 54 de ani a murit după ce un bolovan de 7 kilograme s-a desprins dintr-o stâncă, aflată în apropiere de Peştera Polovragi, şi i-a căzut direct în cap.

Vestea morţii a căzut ca un trăsnet peste familie, iar cele trei fete şi fostul soţ au fost devastaţi. Luni, după ce Veronica a fost îngropată, Emil Gabor a realizat că a rămas chiar singur!

Deşi divorţase în urmă cu cinci ani, el a continuat să vorbească frumos despre mama fetelor lui, semn că a respectat-o. Ba mai mult, fostul socru al lui Irinel Columbeanu a revenit la sentimente mai bune după ce fosta nevastă l-a îngrijit când a ajuns pe patul de spital, sau l-a vizitat la garsonieră pentru a-i face menajul.

Monica Gabor şi sora sa cea mare, Alina Fluieraru, au fost foarte marcate de moartea tragică a memei lor. Cu toate acestea, au încercat să-şi îmbărbăteze tatăl

Mai mult, tot ea era cea care îi "furniza" sume de bani importante trimise de Ramona sau Monica, din străinătate, întrucât pensia de 600 de lei nu-i ajungea.

La aproape cinci zile de la înhumarea Veronicăi, Emil Gabor (55 de ani) este distrus. A realizat că este singur şi nu se poate împăca deloc cu realitatea.

"Consider că nu fac prea bine. Nu e o situaţie bună pentru nimeni. Sunt foarte supărat şi mai multe nu am ce să spun", ne-a declarat Emil Gabor. Mai mult, acesta ne-a mărturisit că nu s-a pus problema vreunei mutări în apartamentul în care a locuit fosta sa nevastă.

† Veronica Bulai avea 54 de ani

Cu toate că durerea pierderii Veron

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 10 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°