Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final de concurs la Finanţele din Alba: 54 de angajaţi vor fi concediaţi

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, instituţie înfiinţată prin reorganizarea fostei Direcţii Generale de Finanţe Publice, va concedia un număr de 54 de angajaţi. Dintre aceştia 39 sunt funcţionari publici şi 15 sunt personal contractual (administrativ).

Funcţionarii publici mai au o şansă să ocupe unul dintre cele 350 de posturi prin transfer ce au fost declarate vacante de ANAF. Şase foşti angajaţi nu şi-au exprimat opţiunea de a ocupa unul din posturile vacante publicate, fiind în preajma vârstei de pensionare, doi funcţionari nu s-au prezentat la examenul de testare profesionala, iar un funcţionar a cerut transferul într-o altă instituţie publică.

Funcţionarii publici care urmează a fi disponibilizaţi pot urmări eventualele posturi rămase vacante în urma examenelor de testare ce au avut loc sau pot solicita transferul într-o altă instituţie publică. Modalitatea în care s/a desfăşurat examenul a stârnit mari nemulţumiri în rândul angajaţilor, care au primit bibliografia foarrt târziu. De asemenea, în privinţa personalului contractual, posturile de secretară şi şofer nu au fost scoase la concurs. Din şapte secretare au rămas două pe tot atâtea posturi, despre care se susţine că ar fi fost preferate de conducerea instituţiei. Aceaşi situaţie s-a întâmplt şi în cazul şoferilor, în cazul celor două posture rămase după reorganizare.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba a fost desfiinţată începând din 1 august, iar în locul ei a fost înfiinţată Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, care va funcţiona în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, alături de structurile similare din Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov. În urma acestei măsuri, în organigrama Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba vor fi 410 posturi, faţă de 481. In judeţul Alba vor exista şas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 2 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 3 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 2 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 7 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 8 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°