Preot loan ŞTEFĂNESCU Pildele Vechiului Legământ spun, într-o rugăciune către Dumnezeu: “Bogăţie şi sărăcie nu-mi da, ci îmi rânduieşte cele de lipsă şi cele de ajuns” (Pilde 30, 8-9). Domnul meu, să nu-mi dai nici sărăcie şi nici bogăţie. Să nu-mi dai sărăcie pentru a nu ajunge să flămânzesc şi să pier, ori să înclac legea Ta, voia Ta. Şi nu-mi da bogăţie, pentru că Te pot uita. Sărăcia, la rândul ei, mă poate determina să ajung hoţ, să fac tot felul de făgăduinţe pe care apoi să fiu silit să le încalc, de nevoie. Prin bogăţie pot câştiga o linişte înşelătoare cu bunurile ce le voi avea, crezând că nu mai am nevoie de Tine, precum bogatul cel nebun din Evanghelie. Aminti-ţi-vă ce spunea bogatul: “suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea, şi veseleşte-te”. (Luca
12,19)
De aceea sfatul Sfintei Scripturi este să încercăm să fim mulţumiţi cu puţin. Să nu ne dorim mai multe bunuri materiale. Să fim lacomi după bucuriile duhovniceşti, pentru a dobândi mai multe virtuţi. Să lucrăm mai mult poruncile lui Dumnezeu. Socrate spunea: “A nu avea omul nevoie de nici un lucru este dumnezeieşte, deoarece Dumnezeu este fără nevoi. Cu cât are cineva nevoie de mai puţine lucruri, cu atât se apropie mai mult de Dumnezeu”. E bine să încercăm să fim mulţumiţi cu ce avem, iar când ceva prisoseşte, să nu rămână tot la noi, ci să meargă să acopere nevoile celorlalţi.
Avem probleme economice pentru că suntem nesătui. Dacă ne-am mulţumi cu puţin, nu ar exista astfel de probleme. Lăcomia dă naştere unei crize economice fără ieşire. Doar îndestularea cu puţin ne mai poate salva.
Cândva un vultur, spune o poveste, a văzut plutind aproape de cascada Niagara leşul unui animal. S-a aruncat asupra lui şi a început să mănânce. Pe măsură ce mânca, se apropia de căderea de apă. La un moment dat, văzu primejdia. A încercat să zboare… dar apa
