PPDD Timiş a trecut în ultimele săptămâni prin cele mai grele momente de la înfiinţarea filialei judeţene. Două nume grele ale partidului, Mircea Purceld şi Vasile Caprea au trecut în lumea celor drepţi, lăsând în urma lor multe realizări, dar şi două posturi de consilier municipal.
Şi cum viaţa merge mai departe, PPDD Timişoara a propus cele două nume care să înlocuiască pe cei care au trecut în nefiinţă. Astfel, Petrică Folică şi Florian Stoian au devenit noii consilieri locali, după ce au primit girul partidului, urmând ca săptămâna viitoare să depună jurământul.
“Vreau ca prin acţiunile pe care le voi avea să aduc un plus de calitate vieţii locuitorilor din Timişoara, oraşul care m-a format ca om şi pe care îl iubesc”, a spus Petrică Folică, de meserie detectiv particular.
“Este greu să înlocuişeti oameni care au făcut atâtea pentru partid şi petru oraş. Principalul nostru obiectiv este să continuăm ce au început aceste persoane şi să ducem la bun sfârşit promisiunile lor. Este şi o datorie de onoare”, a spus Florian Stoian, fost ofiţer de pompieri, actualmente pensionar.
“Sunt doi oameni integri în care avem încredere. Faptul că nu au experienţă ca şi consilieri poate fi şi un avantaj pentru că ei aduc un suflu nou şi vor judeca din postura lor cu o altă unitate de măsură”, a spus şi liderul PPDD Timiş, deputatul Adrian Diaconu. PPDD Timiş a trecut în ultimele săptămâni prin cele mai grele momente de la înfiinţarea filialei judeţene. Două nume grele ale partidului, Mircea Purceld şi Vasile Caprea au trecut în lumea celor drepţi, lăsând în urma lor multe realizări, dar şi două posturi de consilier municipal.
Şi cum viaţa merge mai departe, PPDD Timişoara a propus cele două nume care să înlocuiască pe cei care au trecut în nefiinţă. Astfel, Petrică Folică şi Florian Stoian au devenit noii consilieri locali, după ce au primit girul partidul