Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martian nu-i dorit de fani, dar nu-l intereseaza

Publicat in Arad Online, sâmbătă 31 august 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Noul patron al UTA-ei a declarat că în ciuda faptului că a fost sfătuit să plece din Arad, el îşi pune ambiţia să rămână.

Arad. „Este o reuşită foarte mare, un succes repurtat alături de cei doi avocaţi, Dan Idita şi Iulian Zaharia. Este un pas înainte în viaţa mea, deşi am văzut că nu sunt dorit aici la UTA. Dar, când îmi pun ceva în cap şi realizez, căci oamenii puternici aşa fac, merg înainte. Este o performanţă ceea ce am făcut, deşi a fost mult stres” – a început Adrian Marţian pleiada, după ce a preluat frâiele SC UTA SA.Tunul, pe suporteri

Când a spus că nu este dorit la UTA, Marţian s-a referit în special la fani, deoarece în cazul primarului Falcă şi-a schimbat discursul. „Nu mai este cazul să reproşez nimic nimănui, chiar dacă m-am trezit cu zeci de fani la sediul clubului, în noapte, pentru a-mi spune să plec de la UTA. M-au şi ameninţat că-mi retrag dreptul de folosinţă al siglei şi culorilor. A fost o răutate din partea lor. S-au făcut presiuni, pentru ca să cedez, în favoarea lui Ţucudean, dar vă spun că el nu a dorit cu adevărat să preia clubul. Dacă tot mă ameninţă, atunci, uite, desenăm o stemă şi jucăm în alb, roşu şi verde. Să vedem, însă, ce va fi d eazi înainte. Eu nu am venit să distrug UTA, nu sunt omul lui Falcă, nici nu-l cunosc. În schimb, îl stimez şi-l respect, este binevenit la noi, casa noastră e şi casa lui. Nu mai vreau să spun că Primăria sau Finanţele ne pun piedici, ci aştept să facă ce e mai bun pentru UTA” – a spus Marţian.Gio rămâne administrator

Deşi se credea că s-a făcut schmbarea de administrator al societăţii, acest lucru nu a fost posibil, avocatul Iulian Zaharia explicând: „Din cauza datoriilor la stat, nu s-a putut face această schimbare. Domnul Catanzariti rămâne administratorul societăţii, dar domnul Marţian are acum pachetul majoritar de acţiuni. S-a făcut şi trecerea creanţelor în c

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°