Chiar din primul an în care Banatul a trecut sub stăpânirea Habsburgilor, Cancelaria Cabinetului din Viena a acceptat cererea lui Ioan Heimerl de a înfiinţa o tipografie. „Privilegiul” cezaro-crăiesc era acordat doar tipăriturilor necesare pentru birourile autorităţilor, în 1771 fiind dată aprobarea pentru tipărirea unui calendar în formă de carte şi a unei foi săptămânale intitulate „Intelligenz-Blatt”. Ginerele său, Iosif A. Slovacek, care a moştenit tipografia, a obţinut şi dreptul de a înfiinţa o legătorie de cărţi, ceea ce i-a impulsionat activitatea tipografică, mai ales că împăratul Iosif al II-lea a renunţat la o serie de restricţii care vizau editarea cărţilor şi a revistelor. O altă tipografie importantă în Timişoara a fost cea a familiei Klapka, ajunsă în 1817 a zecea ca importanţă în monarhia austriacă. Câţiva ani mai târziu, Klapka s-a asociat cu tipograful Beichel, originar din Boemia, care a preluat-o în întregime în scurt timp şi a condus-o singur până în 1852. Următorii proprietari au fost Carol Förk şi Ernest Steger, cel care avea să înfinţeze, în 1868, ziarul „Neue Temesvarer Zeitung”. La mijlocul secolului al XIX-lea exista la Timişoara şi o filială a tipografiei de stat din Viena iar în 1878 prinţul Karagheorghevici, fugit din Serbia, a deschis o tipografie în Iosefin pe care o folosea exclusiv în scopuri politice. Activitatea tipografică a fost impulsionată la sfârşitul secolului, când maşinile de tipărit manuale, acţionate cu ajutorul unei roţi de distribuţie, au fost înlocuite cu cele acţionate de curent electric, după înfiinţarea uzinei electrice. Prima maşină de acest fel din Timişoara a fost o „Keiser Druckmaschine” care aparţinea tipografiei episcopale din Dieceza Cenadului, care a fost inaugurată în 1891. Izbucnirea primului război mondial a dus la o stagnare a activităţii tipografice dar după preluarea oraşului de autorităţ