Totul e la vedere, totul e pe bune, nimic nu-i pe rele
Iată cu ce nume ajunge Botoşaniul, după şase etape de campionat abuzate din toate poziţiile, pe locul unu, cu 14 puncte şi nici o înfrîngere: Curileac, Patache, Dinu, Ursu, Acsinte, Codoban, Vaşvari, Tincu, Fulop, Ghinga, Hadnagy, Radu, Cîrjan, Tănasă, Perianu, Tăban, Plămadă… Am zis nume şi nu jucători, deoarece cu două-trei excepţii, dar şi acelea din memoria mai modestă a competiţiei, n-aş fi ştiut, la o citire, cine-s persoanele şi cu ce se ocupă. Cu numele astea, patronul echipei, Valeriu Iftime, şi antrenorul Cristian Popovici dau peste cap o tradiţie care instituţionaliza pe podium, uneori chiar din prima etapă, mereu acelaşi trio bucureştean, cu mereu aceiaşi rataţi de prim rang, eşuaţi şi prin străinătăţi, dar onorîndu-şi notorietatea la intern cu tot felul de golănii de pagina-ntîi.
Cum încă două nou promovate, ACS Poli şi Săgeata Năvodari - ce branduri imposibile !!! - se obrăznicesc şi le ţin după ele pe Dinamo, CFR Cluj, Oţelul, FC Vaslui şi Gaz Metan - ce nume inspirat de echipă !!! - am putea să gîndim că în fotbalul nostru se petrece o răsturnare, una de la anormal la normal. O ierarhizare conform cu adevărurile jocului, nu cu banii şi cu vanităţile patronilor.
Oricît de pitoreşti ne par la prima vedere cîteva nume de-ale botoşănenilor, cum ar fi bunăoară Curileac, Patache, Maghici sau Ghinga, cu ele pe podiumul campionatului ne vom obişnui mai repede decît cu alde Caue, Onducu, Mamele, Arce, Aguirre, Priso, Alcenat sau M’ Bwabutho. Tot pitoreşti, iar unele mai mult decît pitoreşti, au fost şi surprinzătoarele nume Buleică, Bucurică, Pleaşcă, Strătilă, Dîlbea, Chitoşcă, Rîpă şi Cînu, şi uite că nu ne mai sună exotic. Reversul situaţiei e că în acest creuzet al fiilor rătăcitori, care se cheamă Campionatul Naţional al României, multe nume autohtone cu genealogii greu de dezlega
