Premierul Ponta a declarat, vineri, că proiectul Roşia Montană, care va intra în dezbatere parlamentară în această toamnă, este unul extrem de controversat, de care personal nu este convins, el arătând că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe, transmite Mediafax.
"E un singur proiect în această toamnă asupra căruia realmente eu nu o să cer şi chiar o să rog liderii de grup să nu avem o decizie a grupului. Realmente fiecare va vota după propria conştiinţă, cum crede că e mai bine pentru alegătorii săi", a spus Ponta.
"E un proiect extrem de controversat, nici eu nu sunt convins de el, mă refer la Roşia Montană. Mă gândeam însă că tocmai un proiect atât de controversat nu poate fi decis de Guvern, ci poate fi decis doar de către cei care îi reprezintă pe toţi cetăţenii României, şi aceia sunteţi numai dumneavoastră", a adăugat Ponta.
Premierul a făcut această declaraţie la reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, care se desfăşoară la Mamaia.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.
Conform draftului citat,