- Istoric - nr. 170 / 31 August, 2013 In perioada antebelica, Uniunea Sovietica a cautat staruitor ca relatiile sale cu Anglia sa fie cat mai bune, o relatie impusa de un calcul politic concret, si anume, ca alaturi de Anglia si Franta vor putea crea o bariera puternica impotriva agresiunii promovate de puterile fasciste din Europa, mai ales de Germania si Italia. Impotriva acestor doua din urma state, U.R.S.S. in 1939 inca spera la un pact tripartit de asistenta mutuala, considerandu-l drept cea mai buna garantie impotriva agresiunii fasciste. Apropierea "Clicii de la Cliveden” – in ciuda atitudinii negative de pana atunci – s-a produs dupa ce "Hitler prefacuse in bucati acordul de la München”. In noua situatie – asa cum am mai aratat –, Anglia si Franta au acordat garantii unilaterale Poloniei, Romaniei si Greciei in martie-aprilie 1939. Pe la mijlocul lunii august 1939, guvernul sovietic a ajuns definitiv la concluzia ca politica lui Chamberlain si Daladier "exclude posibilitatea semnarii unui pact tripartit eficace, si a hotarat sa schimbe orientarea politicii sale externe, sa intrerupa tratativele cu Anglia si Franta, intrucat au devenit fara obiect, si sa incheie un acord cu Germania…”. In acelasi timp, problema tranzitarii trupelor sovietice spre zona de contact cu inamicul era un pretext pentru a masca apropierea de Germania a U.R.S.S., dar si pentru a intrerupe brusc tratativele cu delegatia militara franco-britanica. Aceasta a dus la semnarea pe 23 august 1939 a Pactului Ribbentrop-Molotov, care a schimbat destinul de forte si a pecetluit destinul tarilor din zona tampon dintre U.R.S.S. si Germania (tarile baltice, Polonia si Romania). Ca o lovitura de trasnet, in anul 1940, pe fundalul politic confuz, marcat de armistitiul (de fapt capitularea) solicitat de Franta in 22 iunie si de incheierea ostilitatilor pe Frontul de Vest (25 iunie), se produce ultimat