Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Revoluţia începe la Roşia Montană”: peste 8.000 de bucureşteni au anunţat că vor protesta împotriva legii aprobate de Guvern pentru exploatarea minieră

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 august 2013 ·

Un protest împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană organizat pe Facebook începe să prindă amploare. Peste 8.000 de bucureşteni au spus că vor veni în Piaţa Universităţii, duminică, pentru a-şi exprima împotrivirea în faţa acestui proiect. Manifestaţii sunt organizate la nivelul întregii ţări.

La scurt timp după ce Guvernul Victor Ponta a aprobat legea care permite exploatarea aurului şi argintului de la Roşia Montană şi a trimis-o pentru a fi dezbătută spre Parlamentul României, opinia publică ce se situează împotriva acestui proiect s-a organizat într-un grup pe Facebook.

Grupul organizează un protest de amploare ce ar urma să aibă loc duminică şi care este împotriva a două noi mari exploatări ce ar urma să aibă loc în România: a gazelor de şist şi a aurului şi argintului.

”1 septembrie 2013 este zi de luptă împotriva cianurii şi fracturării! Facem un apel către cei care vor ieşi duminică în stradă, indiferent pentru care dintre cele două cauze: nu uitaţi că România se află acum sub asediu! Roşia Montană şi Bârladul reprezintă stâlpii de rezistenţă! Să ne facem ambele mesaje auzite, din Bucureşti la Bârlad, din Cluj la Timişoara, Braşov, Alba Iulia, Târgul Mureş, Iaşi, Bruxelles sau Viena! SOLIDARITATE!”, este descris manifestaţia pe site-ul evenimnetului.

Sâmbătă, până la ora 15.00, câteva mii de oameni din ţară dar şi din afară au anunţat că vor participa la protest. În Bucureşti, 8.287 de oameni au spus că vor fi în Piaţa Universităţii duminică, începând cu ora 17.00, iar alţi 2.907 au spus că poate vor veni.

Mai exact cei care au primit invitaţia au răspuns astfel:

În Alba Iulia 387 au spus că merg, 218 au spus poate; în Timişoara - 1.569 merg, 656 poate; Iaşi- 592 merg, 225 poate; Cluj - 3.607 merg, 1.344 poate merg. Braşov - 692 merg, 254 poate merg; Constanţa 141 merg, 69 poate merg; Târgu Mureş - 250 merg, 101 p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum 6 ore
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°