Fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela, a fost externat şi a revenit acasă, după ce a stat mai mult timp internat în spital, conform unor surse apropiate de Mandela, citate de BBC.
Fostul şef de stat, în vârstă de 95 de ani, a fost internat pentru probleme cauzate de o infecţie, la data de 8 iunie.
Săptămâna trecută se spunea că Mandela este în stare critică dar stabilă şi că demonstrează o mare rezistenţă. De la acel moment nu au mai date publicităţii alte date privind starea de sănătate.
Primul preşedinte de culoare al ţării, Nelson Mandela, este privit de aproape toată ţara ca fiind "părintele naţiunii".
Citeşte mai multe despre: Nelson Mandela externare infectie stare de sanatate autoritati spital