Premierul Victor Ponta a declarat că monseniorul Vladimir Ghika a fost “un mare spirit european”, iar beatificarea sa este o mare sǎrbǎtoare pentru Biserica Catolică şi pentru toţi românii.
“Regret faptul că fizic, nu pot fi alături de dumneavoastră într-un moment atât de important cum este beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, care şi-a dedicat viaţa în întregime lui Dumnezeu, semenilor aflaţi în suferinţă, precum şi unirii tuturor creştinilor. Este un moment important pentru toţi creştinii din ţara noastră, în care renaşterea spiritului religios reprezintă o realitate care ne dă speranţe în alcătuirea unei societăţi mai bune şi mai atente la suferinţele şi nevoile semenilor noştri”, se arată îtr-un mesaj al premierului remis sâmbătă de mediafax. Potrivit lui Ponta, ancorat în acelaşi timp în tradiţia bisericească atât occidentală cât şi răsăriteană, “îmbinând armonios Orientul cu Occidentul”, monseniorul Vladimir Ghika a fost şi rămâne un chip luminos, un reper moral deopotrivă în Biserica pe care a slujit-o cu dragoste până la moartea sa martirică, cât şi pentru întreaga societate românească.
“Ca nepot al ultimului domnitor al Moldovei, Vladimir Ghika a făcut parte dintr-o familie cu mari merite în efortul de modernizare a societăţii româneşti. În ipostaza sa de «mare vagabond apostolic», monseniorul Vladimir Ghika a legat România de nenumăratele locuri din lume în care a făcut misiune. Ca intelectual, ne-a lăsat moştenire nu doar lucrări de teologie, ci şi opere de reflecţie socială, generate de nenumăratele sale experienţe nemijlocite în rândul bolnavilor şi săracilor. Ca duhovnic, a îmbărbătat mii de credincioşi în vremurile tulburi ale războiului şi ale totalitarismului stalinist din perioada imediat post-belică”, se mai arată în mesaj. Premierul menţionează că monseniorul Ghika a fost şi un mare spirit european, un deschizător de drumuri c