Executivul a adoptat, acum zece zile, o ordonanță de urgență prin care a abrogat ordinul semnat de Doina Melinte, fosta președintă a Autorității Națională pentru Sport și Tineret (ANST), prin care pokerul era considerat sport.
Potrivit noilor reglementări, cluburile de poker nu mai pot funcționa în baza înscrierii ca membre ale Federației Sportive Naționale de Poker (FSNP), ci trebuie să-și obțină licență de la Oficiul Național pentru Jocurilor de Noroc. Guvernul a decis că pokerul este joc de noroc și trebuie impozitat.
25.000 de lei, impozit lunar
Pentru a funcționa legal, toate cluburile de poker vor trebui să plătească taxe și impozite statului. Obținerea anuală a licenței costă 50.000 de lei, iar impozitul lunar, 25.000 de lei. O altă prevedere importantă se referă la numărul de mese dintr-un club: cele din București vor trebui să funcționeze cu minimum 10 mese, iar cele din provincie, cu minimum cinci. După ce vor obține toate licențele și autorizațiile, fiecare club de poker va trebui să funcționeze exact după regulile unui cazino: vor trebui să aibă serviciu de recepție, adică toți jucătorii vor prezenta buletinul la intrare, vor fi fotografiați și vor fi introduși într-o bază de date; fiecare masă de poker va trebui să fie dotată cu camere de luat vederi, ale căror înregistrări vor fi păstrate cel puțin 30 de zile.
Doina Melinte a transformat pokerul în sport
În urmă cu doi ani și jumătate, Doina Melinte, fosta președintă a ANST, a semnat un ordin potrivit căruia pokerul nu mai era joc de noroc, ci sport. Prin acest document, Melinte a recunoscut oficial și Federaţia Sportivă Naţională de Poker (FSNP), care funcţiona ca orice altă federaţie de sport, adică putea primi bani de la bugetul de stat şi cotizaţii din partea cluburilor membre. În ultimii doi ani, în baza acestui ordin, au luat ființă în toată