Ieri, în cadrul întâlnirii Organizaţiei Femeilor Liberale, desfăşurate la Mamaia, Crin Antonescu a făcut o declaraţie care a şocat pe toată lumea: „Deseori sunt invidios sau regret că nu sunt femeie!”. La auzul unor asemenea vorbe, unii dintre români şi-au scuipat în sân, exclamând „Ăsta s-a ţicnit de tot, maică!”, în vreme ce alţii, cu orientări sexuale mai exotice, au început să-l soarbă din priviri, aducându-şi aminte ce frumuşel era Mireille Mathieu a noastră în tinereţe.

Chiar dacă noi avem orientări sexuale normale, copii de crescut şi amante de întreţinut, mărturisim că onestitatea lui Crin ne-a surprins – când îl auzi pe colegul lui, Ponta, cum minte şi când trage apa la WC, e normal să constaţi, şocat, că-n USL mai sunt şi oamenii care spun chiar ce simt. Oricum, Crin Antonescu are toate motivele să regrete amarnic că s-a născut bărbat, nu femeie, şi o să vă explicăm şi de ce. Hai să ne gândim, în primul rând, la tinereţea lui zbuciumată.

Imaginaţi-vă un Crin cu craci lungi, fustă mini, nişte ţâţe beton şi ochi albaştri ca marea. Ca profesor, aţi fi putut lăsa repetentă o asemenea bunăciune sau aţi fi chemat-o la o mărire – mărire de notă, să fim înţeleşi, nu mărire de altceva, nu vă mai gândiţi la prostii! Pe urmă, dacă ar fi fost femeie, credeţi că mai trebuia bietul Crin să pornească de la munca în partid, să bată satele Dobrogei, să împartă fluturaşi cu „Votaţi Radu Câmpeanu!” sau să-şi ia bătaie, în campania electorală, de la mardeiaşii FSN? Nici pomeneală! La ce fizic meseriaş şi la ce privire sinilie are, în 90 intra direct în Parlament, ca secretara lui Dragnea!

Pe urmă, dacă era femeie putea oricând să dea cu flit cârcotaşilor, când îl surprindeau televiziunile sforăind pe la Congrese, pretextând că se afla „într-una din zilele acelea delicate”. În plus, dacă n-avea chef să meargă la Cotroceni, să se vadă cu tiranul Băsescu, pute