Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semne care arată că avem o relație cu persoana potrivită

Publicat in Gazeta de Navodari, sâmbătă 31 august 2013 ·

Contrariile se atrag, fapt pentru care ar trebui ca persoanele în căutarea unui partener să se întâlnească cu cineva foarte diferit de ele însele. Totuşi, într-o relaţie este important şi echilibrul în cuplu. Deşi este celebră afirmaţia potrivit căreia persoanele total diferite se simt atrase unele de altele, specialiştii în relaţiile de cuplu spun că este important ca persoana cu care vă doriţi o relaţie să aibă şi un background asemănător, valori şi obiective comune. O persoană poate avea calităţi diferite de ale dumneavoastră, care pot face ca relaţia să fie una incitantă. Problemele pot să apară atunci când două persoane au prea multe trăsături diferite. Conform cercetărilor, cu cât sunteţi mai compatibil cu partenerul dumneavoastră, cu atât mai mult o să aveţi o relaţie de cuplu mai reuşită Există şapte semne că sunteţi într-o relaţie cu persoana potrivită, potrivit huffingtonpost.com: 1. Temperamentul - Vă înţelegeţi bine de cele mai multe ori sau el vă irită prin acţiunile sale în mod regulat? Vă trece prin minte adesea că partenerul ar trebui să fie mai puţin leneş sau că ar trebui să se gândească de două ori înainte de a deschide gura? Trebuie să ştiţi că ceea ce vedeţi cu ochiul liber la partener este în fapt ceea ce reprezintă el cu adevărat. Aşa că nu încercaţi să îi schimbaţi personalitatea. Găsiţi pe cineva al cărui temperament să fie compatibil cu al dumneavoastră. 2. Stilul de comunicare - Sunteţi o persoană directă sau mai puţin directă în a transmite ceea ce este cu adevărat important pentru dumneavoastră? Într-o relaţie bună, trebuie să îţi comunici necesităţile în mod regulat. Dacă puteţi comunica unul cu altul bine şi într-o manieră similară, aveţi şanse mai mari să aveţi o relaţie de cuplu reuşită. 3. Prietenii şi familia - Vă face plăcere să vă întâlniţi cu prietenii şi familia partenerului de cuplu? Cădeţi cu uşurinţă de acord cu privire la ti

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 31 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 38 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 24 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°