Sâmbătă, în a doua zi a Festivalului Rowmania, concursul de vâslit în canotcă destinat pescarilor (a fost necesară la înscriere copie după permisul şi autorizaţia de pescar) a adus în competiţie nu mai puţin de 13 echipaje din toate colţurile Deltei Dunării. Dacă vântul a fost cel care le-a pus destule probleme concurenţilor, nici arbitri nu se poate spune că au avut o misiune uşoară finish-ul fiind “la mustaţă” între primele trei echipaje.
“Mare noroc am avut că finish-ul a fost filmat şi abia după proba video am putut face departajarea. Sincer, ne-a ajutat şapca unui concurent” declara înainte de festivitate Elena Fidatov, fostă campioană la atletism şi arbitru în acest concurs.
În ordinea înversă a sosirii au trecut linia de finish echipaje: Chilia Veche, Parcheş – Somova, Luncaviţa, Murighiol, Sulina, Mila 23 – Crişan, Partizani – Maliuc, Maliuc, Crişan, Somova, Mineri – Somova (locul III), Mahmidia (locul II) şi campionii acestei ediţii, Dunavăţ – Murighiol (locul I), echipaj format din doi pescari de câte 18 ani fiecare, Leonid Carp şi Gheorghe Ţuţuianu.
“Suntem încă pe banii părinţilor şi premiul acesta ne prinde tare bine. În rest suntem pescari, ajutăm la scule de mici, în barcă se poate spune că ne-am născut şi anul acesta am fost mai norocoşi ca în 2012 când am ieşit pe locul 5. Vântul ne-a pus mari probleme, dar cel mai greu a fost finalul. Am tras din toate puterile şi am ieşit cu o fracţiune de secundă cred mai buni ca cei din Mahmudia”, a declarat Leonid Carp, unul dintre câştigătorii din acest an.
Sâmbătă, în a doua zi a Festivalului Rowmania, concursul de vâslit în canotcă destinat pescarilor (a fost necesară la înscriere copie după permisul şi autorizaţia de pescar) a adus în competiţie nu mai puţin de 13 echipaje din toate colţurile Deltei Dunării. Dacă vântul a fost cel care le-a pus destule probleme concuren