Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dacă rămâneam acasă, acum probabil eram mort!"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 31 august 2013 ·

Bani, femei frumoase, atenţie, faimă, majorete, aplauze de la vedete pe care România le vede pe vreo scenă în Piaţa Constituţiei abia după ce le-au apărut riduri care n-au mai putut fi tratate de vreun doctor chirurg. Astfel poate să fie descrisă viaţa celor din NBA. Giganţi la propriu şi la figurat, baschetbaliştii sunt băieţii pentru publicul american care plăteşte sume colosale pentru o partidă din playoff şi o pungă de floricele la suprapreţ. Îi invidiezi în gând sau cu voce tare pe sportivii cu pricina. Nu ai cum să nu. Schimbi postul de televiziune şi dai din întâmplare peste un meci de baschet din România. Subit, nu mai invidiezi. În afară de înălţimea jucătorilor, nu mai revezi nimic din luxul din NBA. Câteva canale mai târziu, dai de sportul care a prins cel mai bine la români, fotbalul, şi parcă observi câteva asemănări: bani, femei frumoase, atenţie, faimă, aplauze de la vedete pe care, din păcate, le vedem prea des pe scenă şi nu vor să-şi descopere noi talente, în alt domeniu. Într-o ţară în care Dodel este mai apreciat decât un întreg campionat naţional de baschet, şi-a făcut apariţia în peisaj Alhaji Mohammed, sportiv pentru care publicul ploieştean şi-a înroşit de câteva ori palmele în ultimul an.

„Hai, puştiulică, trage un glonţ în cap!“

A venit la Asesoft Ploieşti după ce a jucat la echipe din Olanda, Germania, Franţa, Spania şi a avut chiar şi o experienţă în baschetul din Asia. Când afli asta, te gândeşti că România nu e chiar cel mai rău lucru care i s-ar fi putut întâmpla lui Mohammed, aşa că te linişteşti. Povestea acestuia începe însă pe străzile din Chicago, acolo unde, alături de ceilalţi doi fraţi şi opt surori, Alhaji a participat la jocul supravieţuirii: „Acolo, ai două şanse. Fie faci sport şi te desprinzi oarecum de o parte a lumii, fie devii traficant de droguri şi de arme. Am început baschetul pe o alee întunecată, c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 27 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 14 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 33 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°