Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident Ungaria. Starea de sănătate a celor 11 răniţi aduşi în ţară este bună

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 august 2013 ·

Starea de sănătate a celor 11 victime rănite în accidentul rutier care a avut loc vineri în Ungaria, este, în general, una bună. Aşa susţin reprezentanţii celor trei unităţi medicale din Capitală care i-au preluat noaptea trecută pe răniţi, după ce au fost aduşi în ţară de o aeronavă militară în care s-a aflat o echipă de 11 medici şi paramedici, coordonaţi de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Ulterior, pacienţii preluaţi de ambulanţe au fost transportaţi la Spitalele Universitar (patru), Floreasca (patru) şi Bagdasar-Arseni (trei).

„La noi sunt internaţi patru pacienţi, două femei şi doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani. Toţi se află sub observaţie medicală, într-un salon post operator. De altfel, doi dintre răniţii care sunt la noi în spital au fost operaţi în Ungaria pentru fracturi de membre, în timp ce un bărbat şi o femeie au suferit politraumatisme”, a explicat pentru adevarul.ro medicul Leonard Grecescu, purtător de cuvânt la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Doi fraţi, internaţi la Spitalul Bagdasar-Arseni

Acesta a completat că starea celor patru este una bună, ei fiind conştienţi şi cooperanţi. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în cazul celor patru pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

Potrivit medicului Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al unităţii sanitare, trei pacienţi au suferit leziuni traumatice ale membrelor inferioare, în timp ce al patrulea a suferit un traumatism cranio-cerebral uşor. „Toţi sunt bine, însă nu se pune problema externării în momentul de faţă”, a declarat pentru adevarul.ro medicul urgentist.

Alte trei persoane care au fost implicate în accidentul rutier din Ungaria au fost transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

„Pacienţii preluaţi de noi au o sta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°