Câteva reflecţii legate de această Zi a Limbii Române.

Pe parcursul anilor, văzând cât de anevoios este repusă în drepturi Limba Română în viaţa noastră, mi-am zis în mai multe rânduri: „Cei care au fost contra Legii, imediat ce-au văzut că au pierdut, şi ea, totuşi, a fost votată, au sărit cu gura, propunând să se decreteze această zi de 31 August drept zi de... „sărbătoare”.

De ce?

Ca prin manifestări zgomotoase şi fariseice să se compromită însăşi ideea de... Limbă Română. Apoi, prin articolul 13 din constituţie şi-au legitimat diversiunea.

Iar cea mai perfidă scornire a adversarilor Limbii Române a fost expresia veninoasă: „Limbă aţi vrut? Iată că acum nu aveţi ce pune pe... limbă!” Adică am ajuns la marea sărăcie din cauza Limbii şi a... Alfabetului.

Vedeţi la ce metode murdare recurg? Şi asta prin confundarea limbii ca organ fizic-biologic cu vorbirea, ca Dar Divin, Expresie a Sufletului Nemuritor.

De fapt, adevăratul şi cel mai exact termen pentru a desemna ceea ce înţelegem, uzual, prin LIMBĂ, este vorbirea sau, mai exact, ROSTIREA. Acest cuvânt este atât de frumos, expresiv, exact, dar şi... poetic, încât nu există un altul asemenea în întreaga Limbă Română! Şi ca formă, dar şi ca sensuri. Da, pentru că le are mai multe!

Cu adevărat: ROST înseamnă GURĂ.

Dar şi: SENS!

ROSTIRE înseamnă... VORBIRE.

Dar: ROSTUIRE? Ce cuvânt înţelept! ROSTUIRE înseamnă, pe lângă sensul din arta ţesutului, şi punerea în ordine a lucrurilor, a treburilor, a celor casnice, dar mai abitir a treburilor comunităţii, a societăţii în care trăim...

De unde concluzia: astăzi este ZIUA ROSTIRII ROMÂNE!

Şi: fie ca astăzi să fie şi ZIUA... ROSTUIRII ROMÂNE!