În pavilionul central de la Romexpo, special amenajat, trimisul special al Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, a oficiat liturghia de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika, martir al temnițelor comuniste.
Ritualul de beatificare a început prin cererea arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, adresată trimisului Suveranului Pontif de a-l înscrie printre Fericiţi pe Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Vladimir Ghika. A urmat prezentarea biografiei acestuia, după care cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, a dat citire, în limba latină, Scrisorii Apostolice a Sfântului Părinte.
Scrisoarea a fost citită apoi în limba română: "Împlinind rugămintea Fratelui Meu Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, precum şi a multor alţi fraţi în Episcopat şi a numeroşi credincioşi, ascultând părerea Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, noi, Autoritatea Noastră Apostolică, îngăduim ca Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu, Vladimir Ghika, preot Diecezan şi martir, păstor râvnic şi martor stăruitor al iubirii Dumnezeieşti, apărător neînfricat al credinţei catolice, precum şi al Comuniunii cu Biserica Romană, să fie chemat de acum înainte cu numele de Fericit, iar sărbătoarea lui să poată fi celebrată, în fiecare an, în locurile şi modalităţile stabilite de Dreptul Canonic, în ziua a 16-a a lunii mai, zi în care el s-a născut pentru cer. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
Dată la Roma, la Sfântul Petru, în ziua a 15-a a lunii august, Anul Domnului 2013, cel dintâi al Pontificatului nostru".
Scrisoarea este semnată Papa Francisc.
Potrivit ritualului de beatificare, a urmat dezvelirea imaginii Fericitului Vladimir Ghika, preot martir, şi adusă în procesiune relicva sa la altar, care a fost tămâiată de cardinalul Amato.
Vladimir Ghika va fi prăznui