Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martor-cheie în dosarul Elodiei: Avocata trăieşte şi este protejată de persoane importante

Publicat in Romania TV, sâmbătă 31 august 2013 ·

Dezvăluiri incendiare în cazul dosarului Elodiei Ghinescu. Un văr al lui Cristian Cioacă, SPP-ist până în urmă cu doi ani, este sigur că Elodia trăieşte şi este protejată de persoane aflate în poziţii importante. Ziarul Ring a intrat în posesia unor declaraţii făcute de Gheorghe Cioacă în faţa procurorilor.

Fostul SPP-ist era un apropiat al familiie şi cunoştea situaţia cuplului îndeaproape. El a făcut dezvăluiri din intimitatea lor. Tatăl lui Cioacă nu o plăcea pe Elodia şi nu a fost de acord cu mariajul lor.

"Unchiul meu s-a opus şi de această dată, atât pentru diferenţa de vârstă, cât şi pentru faptul că Elodia este şi mai deştepată decât Lavinia (prima soţie) şi mi-a cerut şi mie să intervin şi să-l conving pe Cristi să nu fac pasul respectiv, lucru cu care nu am fost de acord. Relaţia dintre Elodia şi socrul ei a fost din aceste considerente tensionată până în momentul în care s-a născut Patric" (...).

Vărul fostului poliţist a făcut o declaraţie uluitoare care ar putea să răstoarne întreaga anchetă din ultimii cinci ani. El a susţinut în faţa anchetatorilor că Elodia s-ar afla într-un program de protecţie a martorilor.

"În cazul de faţă, Elodia este cea protejată de persoane aflate în poziţii importante. Din acest motiv, prezenta cauză nu va putea fi soluţionată până cel mai devreme în anul 2014, când se va produce o reaşezare a puterii în stat. (...) Elodia ar putea fi în acest moment într-un program de protecţie a martorilor sau pur şi simplu să se afle în străinătate, sub identitate ascunsă", a mai spus vărul lui Cristian Cioacă.

Fostul SPP-ist a demontat şi varianta potrivit căreia Elodia avea un amant. De fapt, avocata ar fi fost, după spusele lui, un agent secret. "În realitate, relaţia dintre Elodia şi Ilie Cristian nu era una intimă, sexuală, email-urile dintre ei reprezentând transmiterea unor mesaje ascunse,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 25 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 3 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Proiectul a fost adoptat de Parlament. Toți șoferii cu EXPERIENȚĂ sunt vizați de această lege

Gandul acum 37 minute
Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară. Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens. Ce șofe

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Donald Trump declară că Los Angeles este invadat de „inamici străini”

BusinessMagazin acum o ora
O stare de urgenţă a intrat în vigoare marţi seara în centrul oraşului Los Angeles, pe care Donald Trump a promis să îl „elibereze” de invazia „duşmanilor străini”, în a cincea zi de confruntări între poliţie şi manifestanţii care se opun deportăril

SuperLiga: Portarul grec Giannis Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

HotNews acum 56 minute
Portarul grec Giannis Anestis, în vârstă de 34 de ani, și-a prelungit contractul cu FC Botoșani, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2026, cu drept de prelungire pe încă un sezon, transmite Agerpres. „Portarul Giannis Anestis și-a pre

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°