Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria se aşteaptă la UN ATAC "în orice moment": Suntem pregătiţi să RIPOSTĂM

Publicat in Romania TV, sâmbătă 31 august 2013 ·

Siria se aşteaptă la o acţiune occidentală împotriva teritoriului său "în orice moment", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor siriene de securitate pentru AFP.

"Ne aşteptăm la o agresiune în orice moment şi suntem pregătiţi să ripostăm tot în orice moment", a subliniat acest oficial, după ce experţi ONU însărcinaţi să ancheteze acuzaţii cu privire la atacuri chimice au părăsit Siria sâmbătă dimineaţa.

Hollande: Poziţia Franţei nu s-a schimbat. Lovituri sunt posibile în Siria până miercuri

"Ne vom apăra poporul şi patria cu toate capacităţile", a adăugat el, afirmând că "această agresiune (occidentală) nejustificată nu (va avea loc) fără o ripostă", informează Mediafax.

"Opinia publică este împotriva" Statelor Unite şi ţărilor occidentale care vor să efectueze un atac militar împotriva Siriei, a continuat el.

NATO NU va participa la o operaţiune militară în Siria

Susţinătorii atacului străin apără "o cauză rea, care nu are nimic a face nici cu morala şi nici cu dreptul internaţional. Este vorba despre o agresiune internaţională nejustificată", a continuat sursa citată.

Statele Unite şi Franţa se pregătesc pentru un atac limitat împotriva regimului sirian, acuzat că a ucis peste 400 de copii şi peste 1.000 de adulţi cu gaze toxice.

Citeşte şi Kerry promite că SUA nu vor "repeta" experienţa Irakului, dacă vor interveni în Siria

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Contestația sa a fost respinsă

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, contestație depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care estei acuzat de mai multe infracțiuni printre care

VIDEO Probleme la metrou după inundațiile din Capitală: Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații, iar în alt loc apa a curs peste linia de alimentare electrică

HotNews acum 2 ore
Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații de metrou din Capitală, din inflitrațiilor de apă produse în urma furtunii care s-a abătut luni asupra Bucureștiului. Din aceeași cauză, în altă stație din București s-a produs un incident mult mai grav, s

Horoscop 14 iunie 2025. VĂRSĂTORII au idei constructive

Gandul acum 2 ore
Mintea ta ar trebui să fie rapidă și ascuțită astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 14 iunie 2025. Berbec Astăzi ai putea primi un telefon de la un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva timp. Ar putea urma o conversație int

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Sindicatele din Educaţie reîncep protestele pe fondul măsurilor ce se preconizează că vor fi luate împotriva cadrelor didactice pentru reducerea deficitului bugetar

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” au anunţat pentru miercurea viitoare proteste în unităţil

Surse Florian Coldea, fostul șef-adjunct al SRI, audiat de DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), este audiat astăzi de procurorii DNA. Surse, citate de Realitatea Plus, spun că ar fi vorba despre o audiere premergătoare trimiterii în judecată. Generalul SRI în rezervă

Avertisment fără precedent de la preşedintele Trump, pe platforma sa Truth Social: Următoarele atacuri deja planificate împotriva Iranului vor fi şi mai brutale. Iranul trebuie să încheie un acord înainte să nu mai rămână nimic

Ziarul Financiar acum 52 minute
Pe platforma sa Truth Social, preşedintele american Donald Trump a avertizat Teheranul că următoarele „atacuri deja planificate” împotriva Iranului vor fi „şi mai brutale”, adăugând că „Iranul trebuie să încheie un acord [privind programul său nucle

Fritz merge pe mâna lui BOLOJAN: Nu credem că este nevoie de un premier TEHNOCRAT / „Să ne asigurăm că nu facem un guvern pe genunchi”

Gandul acum 2 ore
Propunerea USR pentru premier este, în continuare, Ilie Bolojan, spune noul președinte al USR, Dominic Fritz. „Noi nu credem că acum este nevoie de un premier tehnocrat și asta este și sensul în care discut în cadrul negocierilor”, spune acesta, înt

Vremea

București
acum

26°
vin.

18°/26°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/29°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

24°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/26°
Timisoara
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°