Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi vrânceni, pe lista răniţilor în accidentul de pe autostrada M5 din Ungaria

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 august 2013 ·

11 dintre răniţii implicaţi în accidentul din Ungaria au fost aduşi cu o aeronavă militară la Bucureşti, aceştia fiind internaţi în trei spitale din Capitală. În accident au murit trei români şi alţi 18 au fost răniţi.

În microbuzul românesc implicat în accidentul din Ungaria,care se deplasa de la Galaţi la Milano, se aflau 19 pasageri şi doi şoferi, toţi cetăţeni români.

Printre ei, şi doi vrânceni, o femeie din Focşani şi un bărbat din Bilieşti, care se întorceau înapoi la muncă în Italia, după vacanţa petrecută în ţară.

Aceştia au suferit răni grave şi se află sub observaţie medicală.

Primarul comunei Bilieşti, Vasile Chirilă a confirmat pentru Monitorul de Vrancea că unul dintre răniţi este din comuna sa şi a precizat că familia a fost informată despre accident. „Are membre rupte şi plămȃnii perforaţi şi nu a putut fi adus în ţară. A rămas internat acolo“, a precizat Vasile Chirilă.

Aseară, o aeronavă militară pusă la dispoziţie de Ministerul Apărării a adus în ţară 11 dintre răniţi, care au fost internaţi în trei spitale din Capitală. Celelalte şapte persoane, care au rămas internate în Ungaria, sunt la terapie intensivă, intubaţi, ventilaţi şi în stare critică, conform declaraţiei lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Din datele preliminare, se pare că accidentul a fost provocat de un tir cu numere de Bulgaria, care a intrat practic în spatele microbuzului, cu viteză mare (microbuzul se deplasa cu viteză redusă, în coloană, având în vedere că traficul era lent pe acea porţiune). Dintre cele nouă maşini afectate, microbuzul a suferit impactul cel mai mare, fiind proiectat de pe autostradă.

Mai puteţi citi:

UPDATE 11 dintre răniţi au fost aduşi la Bucureşti. Aceştia vor fi internaţi în trei spitale

Microbuz românesc implicat într-un accident grav în Budapesta. Administratorul firmei de tra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°