“Bespoke vine de la “to speak” (a vorbi), din Londra secolului XVII, o perioadă în care stofele de calitate erau rare şI exista o cerere foarte mare pentru acestea”, explică Răzvan Gabriel Ioniţă definiţia termenului care îi descrie afacerea de confecţionare de cămăşi şi costume la comandă.
Gabriel Bespoke a început în 2010, datorită unei necesităţI a antreprenorului: “îmi era foarte greu să găsesc cămăşI care să se potrivească”. A început să creeze cămăşI la comandă, mai întâI pentru prieteni, dar apoi şI pentru alţI clienţI, după o investiţie de 10.000 de euro. Printre principalele dificultăţI a fost găsirea unui croitor care să facă ce dorea, iar apoi să găsească ţesăturile potrivite. DeşI a căutat în mai multe zone ale ţării, nu a găsit materiale la calitatea la care îşi dorea în România, prin urmare lucrează cu ţesături importate din Italia, Spania şI Bulgaria. Anul acesta, afacerea a fost extinsă, iar Ioniţă a început să producă şI costume la comandă. Dacă în 2012 au ajuns la o cifră de afaceri de 15.000 de euro, el speră astfel să ajungă anul acesta la 40.000 de euro.
Printre clienţi, antreprenorul identifică două categorii: cei care vin să îşI cumpere haine pentru ocazii speciale şI cei care vin pentru că natura muncii îi obligă să poarte foarte des costum. Ambele categorii îi aduc circa 30 de clienţI lunar, cu venituri medii. Cămăşile pornesc de la un preţ 90 de euro, iar costumele variazză între 350 şI 800 de euro, bonul mediu fiind de circa 420 de euro. În general, clienţii vin cu un buget stabilit, dar au existat şI excepţii. Ioniţă îşI aminteşte de un domn “care apare des la televizor” şi care a comandat opt costume la o singură comandă.
Răzvan Gabriel Ioniţă are studii de inginerie, dar nu a profesat niciodată. După ce a lucrat patru ani în cadrul Tarom şI un an la Serviciul Auto Român, în departamentele de achiziţii ale