Un serial despre biografia compozitorului George Enescu, semnat de muzicologul Grigore Constantinescu, va apărea în fiecare număr al suplimentului pe care îl dedicăm Festivalului „Enescu“

Articol semnat de Grigore Constantinescu

În primii ani ai secolului trecut, comentând accesul destul de dificil al publicului la muzica sa, Gustav Mahler spunea că „timpul său nu a venit încă“. Se pare că posteritatea i-a dat dreptate, dar după scurgerea a încă aproape un secol. Tot prin acele timpuri, găsim o scurtă remarcă privitoare la muzica enesciană şi relaţia sa cu publicul, în rândurile scrise de Nicolae Iorga în „Neamul românesc“ (1908): „cu prilejul unui concert la Ateneu, sala era aproape pe jumătate goală, la el care începuse să fie atât de sărbătorit de străini“. Probabil şi marele compozitor român nădăjduia împlinirea acelui moment care n-a venit încă. E încă prea devreme să ne întrebăm: când? Preludiul la unison a fost dirijat prima oară în America de Gustav Mahler.

Mai de curând, în recentele desfăşurări ale ediţiilor Festivalului Internaţional „George Enescu“, constatam toţi – cu satisfacţie sau plăcută surprindere – că majoritatea opusurilor maestrului au figurat prioritar, chiar faţă de alte creaţii româneşti, pe afişul manifestărilor. Aflam astfel existenţa a peste 25 de titluri dintre lucrările sale camerale, simfonice, inclusiv opera Oedipe.

Porneşti, peregrin, să vezi aceste locuri, unde a fost Enescu, unde a compus Enescu, unde a cântat Enescu, legându-şi destinul de cer şi pământ, de neostoitul murmur al pădurilor Caraimanului, livezilor Livenilor, apelor Tazlăului

Grigore Constantinescu

Pentru memoria melomanului care mai evocă mari interpretări ale unora dintre partiturile lui George Enescu, există informaţiile discografice ale ultimelor decenii, pornind de la Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Ghen