Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişul e „fruncea” şi a decis: „În 8 septembrie vor avea loc alegerile pentru Camerele Agricole!”

Publicat in Ziua de Vest, sâmbătă 31 august 2013 ·

Sâmbătă, 31 august, de la ora 9.00, la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Timiş, membrii Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea Camerelor Agricole Timiş s-au reunit şi au pus la punct ultimele detalii. Astfel, duminică, 8 septembrie, între orele 8-18, vor avea loc alegerile pentru desemnarea celor 25 de membri ai Colegiului Judeţean.

La vot vor participa toţi fermierii înregistraţi la primării, care au ridicat adeverinţă de la APIA şi sunt dovediţi că desfăşoară activitate în agricultură.

Kovaci Ciprian, preşedintele Comitetului de Iniţiativă, a spus că în total sunt 9 buletine de vot. Înregistrarea candidaturilor se face până în 3 septembrie, ora 18.00, la DAJ Timiş, Piaţa Libertăţii nr. 1, Timişoara.

Camerele Agricole vor avea o importanţă foarte mare. Vor fi singurele organisme ale fermierilor care vor comunica direct cu Ministerul Agriculturii.

Ioan Sorincău, preşedintele Asociaţiei Comunelor din Timiş, a atras atenţia că actualele DAJ-uri îşi vor pierde importanţa şi, probabil, nu vor mai ţine de minister, ci numai de consiliile judeţene.

Mesajul lui Viorel Matei, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş, este ca toţi fermierii care sunt înregistraţi la APIA trebuie să se înscrie în aceste camere pentru a avea dreptul la vot, în 8 septembrie, fiindcă pe viitor numai camerele agricole vor putea să le apere drepturile.

„Suntem judeţul cel mai fruntaş cu privire la înfiinţarea camerelor agricole. Este un lucru deosebit de important să se înfiinţeze aceste organisme ale fermierilor. Astăzi, sâmbătă, 31 august, am decis, conform legii, ca alegerile pentru camere să aibă loc în 8 septembrie. Îi invităm pe toţi fermierii din Timiş să participe la alegeri, după ce se vor înscrie în camerele agricole”, a spus prof. Doru Petanec, directorul DAJ Timiş.

Sâmbătă, 31 august, de la ora 9.00, la Direc

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum 36 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Clubul turc Fenerbahce începe negocierile cu antrenorul Mourinho

Mediafax acum o ora
Jose Mourinho a început negocierile cu echipa de fotbal masculin Fenerbahce pentru postul de antrenor principal, a anunţat sâmbătă clubul turc din Super Lig. Tehnicianul portughez încearcă să revină în antrenorat după ce a fost demis de echipa itali

Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va câştiga majoritatea

Mediafax acum 47 minute
Primul exit poll TV arată că partidul premierului indian, Narendra Modi, va câştiga majoritatea la alegerile din India. Cele mai mari alegeri din lume s-au desfăşurat în etape, iar ultimele urne s-au închis sâmbătă. Rezultatele oficiale vor fi anunţ

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum o ora
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 2 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°