Radu Beligan a scris o minunată, o superbă carte. O carte nu doar despre teatru, deşi, cum era de aşteptat, teatrul ocupă în economia ei un loc privilegiat. O cartea nu numai despre actor, despre arta acestuia, despre misiunea histrionului pe lume şi în lumea aceasta, cu toate că el, actorul, deţine, la rându-i, o poziţie de seamă. E surprins în toată măreţia şi în toată umilinţa lui.
Citez, în acest sens, trei fragmente ce au, pentru mine, cel puţin, semnificaţie şi valoare de aforism: “Aţi văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevăraţi nu prea au talent.” Asta fiindcă “Un mare actor trebuie să aibă: ELEGANŢĂ. GUST. STIL. DEMNITATE. CLASĂ” “” Şi “Un ţigănuş de vreo zece ani se apropie de mine în târg la Bolintin. Nu eşti dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?”.
E o carte de înţelepciune, o carte pe care citind-o ai sentimentul că ai devenit deodată mai bun şi mai înţelept şi că ţi s-a oferit, pe neaşteptate şi poate chiar pe nemerit, o şansă de împăcare cu tine şi cu lumea. Cartea se cheamă Între acte şi a apărut în 2013 la editura bucureşteană Alffa. Reuneşte însemnări disparate,”simple şi modeste luări de act”, reflecţii, portrete ale unor mari personalităţi ale vieţii literare româneşti de aici şi din lume ( de la Molière la Caragiale, de la Camil Petrescu la Victor Ion Popa, de la Victor Eftimiu la Alexandru Kiriţescu sau Eugène Ionesco) ori ale unor iluştrii oameni de teatru (de la George Vraca la Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu-Brilic şi Sică Alexandrescu, de la Alexandru Finţi la Marcel Anghelescu, de la Alexandru Giugaru la Jean-Louis Barrault ori Victor Garcia), comentarii asupra unor piese de teatru (de la Danton la Cui i-e frică de Virginia Woolf sau Rinocerii) ori asupra unor spectacole. Semnate de Liviu Ciulei, de Lucian Pintilie sau de Peter Brook. Se slujeşte de ceea ce s-ar putea numi
