Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Beatificarea lui Vladimir Ghika, o sărbătoare a Bisericii Catolice şi o bucurie pentru români

Publicat in Romania TV, sâmbătă 31 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că monseniorul Vladimir Ghika a fost "un mare spirit european", care a refuzat compromisul cu totalitarismul, iar beatificarea acestuia, care are loc sâmbătă, este o mare sărbătoare pentru Biserica Catolică şi un prilej de bucurie pentru toţi românii.

"Regret faptul că fizic, nu pot fi alături de dumneavoastră într-un moment atât de important cum este beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, care şi-a dedicat viaţa în întregime lui Dumnezeu, semenilor aflaţi în suferinţă, precum şi unirii tuturor creştinilor. Este un moment important pentru toţi creştinii din ţara noastră, în care renaşterea spiritului religios reprezintă o realitate care ne dă speranţe în alcătuirea unei societăţi mai bune şi mai atente la suferinţele şi nevoile semenilor noştri", se arată într-un mesaj al premierului.

Potrivit lui Ponta, ancorat în acelaşi timp în tradiţia bisericească atât occidentală cât şi răsăriteană, "îmbinând armonios Orientul cu Occidentul", monseniorul Vladimir Ghika a fost şi rămâne un chip luminos, un reper moral deopotrivă în Biserica pe care a slujit-o cu dragoste până la moartea sa martirică, cât şi pentru întreaga societate românească.

"Ca nepot al ultimului domnitor al Moldovei, Vladimir Ghika a făcut parte dintr-o familie cu mari merite în efortul de modernizare a societăţii româneşti. În ipostaza sa de «mare vagabond apostolic», monseniorul Vladimir Ghika a legat România de nenumăratele locuri din lume în care a făcut misiune. Ca intelectual, ne-a lăsat moştenire nu doar lucrări de teologie, ci şi opere de reflecţie socială, generate de nenumăratele sale experienţe nemijlocite în rândul bolnavilor şi săracilor. Ca duhovnic, a îmbărbătat mii de credincioşi în vremurile tulburi ale războiului şi ale totalitarismului stalinist din perioada imediat post-belică", se mai arată în mesaj.

Premierul menţionează că

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat într-o școală din Austria! Mai mulți elevi răniți

Ziua Constanta acum o ora
Poliția din orașul austriac Graz s-a desfășurat în forță la o școală marți, 10 iunie, după un atac armat. Ministerul de Interne a anunțat că au fost mai multe victime, dar nu a specificat câte. Un ziar local a relatat că opt persoane au fost ucise î

Subiecte BAC Română 2025. Ce au avut de rezolvat candidații la prima probă a examenului

HotNews acum 3 ore
Examenul de BAC 2025 a început marți dimineață cu prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Candidații au dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Ministerul Educației va publica în mod oficial subiectele primite de absolvenții clas

Ministerul Culturii face verificări la Muzeul Brukenthal, unde s-a organizat petrecerea la care a participat Andrew Tate

HotNews acum 3 ore
Ministerul Culturii anunță, marți dimineață, că a trimis Corpul de Control la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, după petrecerea controversată care a avut loc weekendul trecut, despre care actuala conducere spune că a fost aprobată de fostul mana

Sorin Grindeanu: Pentru PSD toate scenariile sunt pe masă, de la a da PREMIER până a merge în opoziție

Gandul acum o ora
„Pentru Partidul Social Democrat toate variantele sunt posibile, de la aceea de a da premierul până la aceea de a merge în opoziție”, a afirmat, marți, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Președintele interimar al PSD a fost întrebat dac

Vasile Mănăilă, campion al României cu U Craiova în 1991, a murit

G4Media acum 29 minute
Farul Constanța anunță marți decesul fostului fotbalist Vasile Mănăilă la vârsta de 63 de ani. A fost campion al României în 1991, alături de Universitatea Craiova. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Născut

Regele Spaniei, în vizită cu Nicușor Dan la baza de la Cincu: „Reafirmăm clar parteneriatul nostru strategic stabilit încă din 2013”

HotNews acum 2 ore
Aflat în vizită la Poligonul de la Cincu, președintele României Nicușor Dan și regele Spaniei Felipe al VI-lea au salutat militarii care fac parte din Grupul de luptă multinațional NATO și au subliniat importanța legăturii strategice dintre cele dou

Inspectorii antifraudă au depistat tranzacţii fictive în domeniul colectării deşeurilor, cu un prejudiciu de peste 9,37 milioane de lei

G4Media acum 50 minute
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au depistat tranzacţii fictive în domeniul colectării deşeurilor, prejudiciul astfel creat depăşind 9,37 milioane de lei, informează, marţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). U

Sondaj INSCOP: Peste jumătate dintre români cred că Nicușor Dan va fi implicat în viața publică. Un procent mare din electoratul AUR crede contrariul

HotNews acum 34 minute
56,4% dintre români cred că președintele Nicușor Dan va fi implicat în viața publică, cele mai multe răspunsuri pozitive venind din partea electoratelor USR și PNL, arată un barometru Informat.ro, al institutului INSCOP Research. Dintre cei care au

Administraţia Trump trimite puşcaşi marini în Los Angeles

BusinessMagazin acum 2 ore
Administraţia Trump a ordonat luni puşcaşilor marini să meargă în Los Angeles şi a intensificat raidurile împotriva imigranţilor suspectaţi de lipsă de documente, alimentând şi mai mult indignarea protestatarilor de stradă, scrie Reuters.

Finanțele au lansează cea de-a șasea ediție a programului TEZAUR din acest an

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 10 iunie, cea de-a șasea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de economisire la dobânzi ridicate Astfel, în perioada 10 iunie – 4 iulie 2025, românii pot investi

Vremea

București
acum

22°
mar.

17°/23°
mie.

16°/27°
joi

17°/26°
vin.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mar.

16°/24°
mie.

13°/29°
joi

12°/22°
vin.

13°/21°
Constanta
acum

27°
mar.

18°/27°
mie.

18°/23°
joi

18°/23°
vin.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

10°/25°
mie.

12°/24°
joi

10°/21°
vin.

11°/21°
Timisoara
acum

25°
mar.

11°/27°
mie.

14°/28°
joi

11°/26°
vin.

13°/26°