Rar mi-a fost dat să urmăresc meciuri ale echipelor noastre din competiţii internaţionale la care să mă uit ca la teatru sau balet. Ba pot spune că au fost spectacole de teatru la care m-am implicat emoţional ceva mai mult decât alaltăieri, la meciurile din Europa League. În ordine, primul dintre ele, cel dintre Astra şi Maccabi Haifa, a fost pierdut înainte de a începe. Se vedea asta pe feţele jucătorilor, care porniseră cu greşita idee că trebuie să bată cu 3-0. Greşit fundamental. Era destul un 2-0. Plus prelungiri, adică un alt meci, mai scurt, care să fi început practic de la 0-0. Mai mult, nu ştiu care oficial astral declarase înainte de meci că „n-avem şanse de calificare”. Peste toate, nenorocita aia de ploaie căzută pe nenorocitul ăla de teren, parcă în ciuda ideii de fotbal. Păi pe toloaca aia desfundată, ce mama dracului să construieşti, să combini, să creezi? Aşa că egalul trist al Astrei, pe o vreme tristă, pe un stadion trist dintr-o ţară tristă, este maximum ce putea fi obţinut, deşi nici Maccabi nu e tocmai Real ori Arsenal. A urmat Petrolul. Ce emoţii să fi avut când ştiau că trebuie să înscrie de cel puţin 4 ori, fără să primească nimic? Sau chiar de 5, dacă primea un singur gol. A fost însă un spectacol de calitate, cu un Petrolul de-a dreptul dezlănţuit, jucând un fotbal aerisit şi ofensiv, care trebuie să le fi plăcut tare mult titularilor lui Swansea, prezenţi în tribune! Că dacă n-aţi ştiu, aflaţi acum: la Swansea, 6 dintre titulari au fost odihniţi de antrenor. În sfârşit, Pandurii, de a cărei calificare nu m-am îndoit nici o clipă. Între ai noştri şi portughezi era vizibilă încă din tur o diferenţă clară în favoarea noastră. Golul unu a venit firesc. Aiurea a fost doar faptul că n-am înscris mai curând, că ocaziile mai clare au fost ale noastre. Era atâta siguranţă în jocul gorjenilor, încât era clar că ştiu de ce sunt acolo. Vreau să ma