Numărul persoanelor din Statele Unite care folosesc browserul TOR prin care îţi poţi pierde “urma” pe internet au crescut semnificativ după ce au fost făcute publice o serie de informaţii despre programul de spionaj PRISM folosit de serviciile secrete americane NSA, scrie Business Insider.
Browser-ul TOR criptează transferul de date de la un server la altul astfel încât identitatea utilizatorului nu mai poate fi asociată cu istoria traficului său de date.
În trei luni de zile, din 29 mai până pe 27 august 2013, numărul de utilizatori TOR s-a dublat, ajungând la 1,2 milioane.
Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA), care supervizează PRISM, este acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice mondiale efectuate pe servicii online ca Facebook, Google sau Skype în cadrul acestui program, potrivit dezvăluirilor fostului consultant american al NSA Edward Snowden. Date persoanle ale cetăţenilor europeni sunt transferate şi utilizate în Statele Unite, fără ca ei să ştie şi fără să aibă mijloacele de a se apăra în faţa tribunalelor americane.
O anchetă preliminară a fost deschisă pe 16 iunie de Parchetul din Paris în urma plângerii depuse de două asociaţii pentru apărarea drepturilor omului împotriva programului PRISM american de spionare a comunicaţiilor electronice la nivel mondial
Numărul persoanelor din Statele Unite care folosesc browserul TOR prin care îţi poţi pierde “urma” pe internet au crescut semnificativ după ce au fost făcute publice o serie de informaţii despre programul de spionaj PRISM folosit de serviciile secrete americane NSA, scrie Business Insider.
Browser-ul TOR criptează transferul de date de la un server la altul astfel încât identitatea utilizatorului nu mai poate fi asociată cu istoria traficului său de date.
În trei luni de zile, din 29 mai până pe 27 august 2013, numărul de utilizatori TO