Aseară s-au întâlnit, din nou, doi dintre cei mai mediatizați antrenori ai ultimilor ani. Mourinho, proaspăt revenit la Chealsea, a dat o nouă reprezentație teatrală pe margine și defensivă pe teren, cum a fost de altfel de fiecare dată când a întâlnit o echipă antrenată de Guardiola. După o escală la Real Madrid, deopotrivă contestată, dar și aplaudată, The Special One s-a întors la prima dragoste, ”englezoaica” ce i-a marcat cariera de antrenor și unde, așa cum a declarat prin Spania în mai multe rânduri, s-a simțit cu adevărat iubit și apreciat. Aici a regăsit câțiva dintre jucătorii lăsați în urmă la plecarea spre Galaxia Realului și, se pare, nu foarte multe modificări la nivelul stilului de joc. De cealaltă parte, Pep, după o vacanță de câteva luni numai bună pentru a învăța ceva din cultura și limba bavareză, s-a mutat cu cățel-cu purcel și tehnică de joc în tabăra lui Bayern Munchen, preluând de la Heynckes o echipă fantastică din toate punctele de vedere, gata sudată și cu mari performanțe în sezonul trecut. Așa cum probabil se așteptau cu toții, poate mai puțin suporterii englezi, alb-roșii au dominat copios teritorial și din punctul de vedere al ocaziilor de poartă, observându-se o anumită tiki-taka extrasă din jobenul lui Guardiola, dar parcă mai în viteză și mai pe poartă. Cu toate acestea, stilul prestat de Lampard și compania a fost la o secundă de a ieși învingător, ultima fază aducând egalarea care a trimis deznodământul meciului la loviturile de departajare. În final tânărul Lukaku a executat slab, permițându-i portarului Neuer să încline definitiv balanța în favoarea ”mașinăriei” germane.
Câteva lucruri putem remarca în meciul de ieri. În primul rând portarii celor două echipe, ambii au scos mingi aproape imposibil de parat. În al doilea rând remarcăm capacitatea englezilor de a rezista și cu un om în minus, o bună bucată de timp, Ramir