Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datele recensământului “umflă” procentul de şomeri

Publicat in Ziarul de Roman, duminică 1 septembrie 2013 ·

Numărul de persoane ce formează populaţia stabilă din judeţ, luat în calcul pentru stabilirea indicilor din şomaj, este mai mic, conform datelor din recensământul din 2011.

La sfârşitul lunii iulie, în judeţul Neamţ erau înregistrate 10.802 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din care în plată erau 2.991 de persoane, iar neindemnizabile 7.811 persoane. Rata şomajului în judeţul Neamţ era, la 31 iulie 2013, de 5,49%, acest indicator reprezentând procentul numărului de şomeri în populaţia activă civilă. Ponderea şomerilor a fost în creştere în ultima lună, din cauza numărului mare de absolvenţi ai unor forme de învăţământ care au intrat în evidenţa agenţiilor locale. “Ne aşteptăm, de asemenea, la o creştere a ponderii şomerilor, determinată de modul în care se face raportarea, având în vedere că vom folosi datele obţinute în urma recensământului din 2011, conform căruia numărul de persoane care formează populaţia stabilă din judeţ, pe care îl luăm în calcul la stabilirea indicatorilor, este mai mic decât cel pe care l-am folosit până acum”, a spus directorul executiv al AJOFM Neamţ, Daniel Chirilă.

Cele mai multe dintre locurile de muncă aflate în această săptămână în oferta Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) Roman sunt din domeniul industriei textile şi din construcţii. Pentru zona Romanului se află în ofertă 140 de locuri de muncă. Se caută 16 confecţioneri – asamblori din textile, cinci controlori de calitate, patru muncitori necalificaţi în industria confecţiilor, doi operatori confecţioneri îmbrăcăminte din ţesături şi trei şefi de formaţie. În construcţii se caută 14 dulgheri, trei faianţari, trei fierari – betonişti, nouă muncitori necalificaţi în demolarea clădirilor, cinci zugravi şi cinci zidari. Domeniul serviciilor şi comerţului este, de asemenea, bine reprezentat, în ofertă regăsindu-se doi manichiurişti, p

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 40 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 17 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 35 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 38 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°