Pantelis Kapetanos are şanse mari să ajungă în „Ghencea", după ce la formaţia clujeană a ajuns rezervă de lux cu un salariu consistent. În schimb, Paul Batin va rămâne în Gruia.
Mihai Stoica, managerul general al Stelei, anunţa în urmă cu o săptămână numele a 11 jucători care ar urma să primească oferte de transfer. Până ieri, în ultima zi în care cluburile care participă în Liga Campionilor pot să anunţe lista de jucători către UEFA, în „Ghencea" nu ajunsese nici unul dintre ei. Totuşi, „militarii" încearcă să-şi dubleze posturile pentru meciurile din campionat şi Cupa României, astfel că există şanse ca măcar unul dintre cei doriţi, în speţă Pantelis Kapetanos, să semneze până la urmă cu Steaua.
Jucătorul este văzut de Laurenţiu Reghecampf drept o dublură perfectă pentru titularul postului, Federico Piovaccari, fiind un atacant oportunist, cu un fizic bun, care s-ar plia pe sistemul echipei. Mai mult, dintre toţi jucătorii doriţi la Steaua, grecul are o situaţie contractuală destul de simplă, în sensul în care oficialii din Gruia au anunţat că ar dori să se despartă de el. „Mi-am dat acordul ca Pantelis Kapetanos să plece liber de contract. Nu ştiu cu cine negociază, nu ştiu dacă pleacă la Steaua. Am renunţat la el pentru că Rednic a considerat că sunt alte opţiuni mai bune pe acest post decât el. Ne-a ajutat foarte mult, însă în ultimul an nu a mai dat randament", spunea finanţatorul Arpad Paszkany, înaintea începutului de campionat. Între-timp, jucătorul dat afară de Mircea Rednic a revenit în lotul primei echipe, la cererea lui Grigoraş. Pe de altă parte, salariul atacantului, cifrat la peste 180.000 de euro pe sezon, ar putea fi un impediment în calea mutării, asta în condiţiile în care media salarială de la Steaua nu depăşeşte 120.000 de euro.
Dacă transferul lui Kapetanos la Steaua are şanse să devină o certitudine, nu acelaşi lucru se p