Elevii antrenorului emerit Dumitru Artenie au obținut trei medalii de aur, patru de argint și șase de bronz.
Școala de lupte de la Clubul Atletic Roman a ieșit din nou în evidență la campionatele naționale pe nisip ale copiilor și cadeților, competiție care s-a încheiat la Mangalia la sfârșitul săptămânii trecute. 13 medalii, dintre care trei de aur, patru de argint și șase de bronz au obținut elevii antrenorului Dumitru Artene, peste posibilități, dacă ar fi să se compare cu rezultatele altor cluburi, cu potență financiară superioară.
Medaliații Romanului:
- Adelin Ștefan Artene (fiul antrenorului), locul I la categoria copii, grupa mijlocie;
- Vlăduț Trișcău, locul secund la aceeași categorie;
- Radu Furdui, vicecampion la cadeți, categoria grea;
- Veronica Dorcu, campioană națională la categoria mijlocie;
- Andreea Bucșă, vicecampioană la aceeași categorie;
- Ramona Caia, argint la categoria mică a copiilor;
- Andreea Dragoș, locul al treilea la aceeași grupă;
- Mădălina Boca, locul al treilea la copii, categoria grea;
- Elena Țocu, campioană națională la cadeți, categoria mijlocie;
- Denisia Bolocel, medaliată cu bronz la aceeași categorie;
- Magdalena Caia și Ancuța Condurat, bronz la cadeți categoria mică;
- Ionela Condurat, locul al treilea la categoria grea, cadeți.
“Dacă la fete mă așteptam la asemenea rezultate, băieții au fost cei care mi-au făcut o plăcută surpriză. În acest an, cadetele care au 17 ani vor concura și la naționalele junioarelor, având șansa lor de a încheia competiția cu rezultate mari. Nu suntem plini de bani, nici pe departe, dar avem avantajul unui lot format din sportivi talentați”, a declarat antrenorul emerit Dumitru Artene.
Elevii antrenorului emerit Dumitru Artenie au obținut trei medalii de aur, patru de argint și șase de bronz.
Școala