Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serie neagră în Ungaria: Trei români internați în spital cu răni grave, după un accident rutier petrecut astă-noapte pe autostrada M43

Publicat in News Timisoara, duminică 1 septembrie 2013 ·

Un accident rutier extrem de grav s-a produs în cursul nopții de sâmbătă spre duminică pe teritoriul Ungariei.

În accident au fost implicaţi patru cetăţeni români.

Potrivit primelor informaţii obținute din Ungaria, şoferul unui autoturism, cetăţean român, a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, rupând parapeţii.

Consulatul General al României la Szeged a fost informat de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Csongrad cu privire la producerea acestui accident grav pe teritoriul Ungariei, în noaptea de 31 august 2013.

Oficiul consular a întreprins toate demersurile necesare pe lângă autorităţile ungare în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la incident.

Conform datelor transmise, autoturismul condus de un cetăţean român circula pe autostrada M43, în direcţia Szeged – Mako, când şoferul a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, rupând parapeţii şi oprindu-se în şanţ.

În autoturism se aflau alţi trei cetăţeni români, care se află internaţi la spital, cu leziuni foarte grave.

Familiile victimelor accidentului au fost prezente la faţa locului, circulând într-o altă maşină care îi însoţea.

Oficiul consular păstrează în acest moment legătura cu cetăţenii români şi cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor.

Reamintim că acesta este al doilea accident rutier extrem de grav petrecut pe teritoriul Ungariei în care sunt implicați cetățeni români, după ce vineri, 30 august, un alt accident rutier în care a fost implicat un autocar românesc a condus la moartea a trei cetățeni români, doi bărbaţi şi o femeie, în vreme ce alţi 18 au fost răniţi.

Şoferul microbuzului în care se aflau cetățenii români nu este vinovat de producerea accidentului.

Acesta a fost provocat de un TIR cu numere de înmatriculare bulgăreşti, care a intrat în plin într

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 58 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 27 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 27 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 42 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 56 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 6 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°