Multă lume, muzică bună, românească, oameni curaţi sufleteşte, dans, hore, hohote de râs. În zilele de 31 august şi 1 septembrie, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” s-a desfăşurat cea de a opta ediţie a Festivalului de Tarafuri şi Fanfare organizat de Mişcarea de Rezistenţă. Muzicianul Grigore Leşe, aşa cum promisese, aşa cum simte, mai bine spus, nu a făcut un program artistic, ci o declaraţie d e iubire pentru muzica satului, o declaraţie de război pentru cei care privesc muzica aceasta ca pe “o pradă”.

“De când sunt la Bucureşti, mă uit în jur şi totul îmi pare neobişnuit. Muzicile pe care le-am ascultat în anumite împrejurări, comportamentul oamenilor, nu corespund cu ce am lăsat acasă. Aici totul se metamorfozează, oamenii, când sunt strămutaţi, se schimbă în atitudine, horesc altfel, povestesc ce nu au trăit niciodată. Ascultându-le horile şi poveştile crezi, la prima vedere, că redau realitatea. Departe gândul. Ne amăgim noi pe noi. Trăirile sufleteşti nu se pot vinde uşor. Nu putem vinde orice. Am răstignit muzica pe benzi cu bună ştiinţă. Astăzi, oamenii caută muzica momentului. Se regăsesc în ea, seamănă cu frustrările lor, nu conştientizează că fac rău …”, spunea Grigore Leşe către publicul vrăjit de poveştile din lumea satului.

Artiştii, ţărani-muzicanţi, nu au urcat pe scenă, au cântat şi au plecat. Nu! Au cântat, au povestit de unde se trag, cum îi spune cutărui instrument, de unde le vine vreo poreclă, de ce s-au îmbrăcat aşa, iar publicul, cald, prietenos şi doritor de adevăr i-a răsplătit pe măsură, cu multe aplauze.

Grigore Leşe a spus povestea muzicilor tradiţionale alături de:

Nea Costină, lăutaru' din Cezieni (Olt), taraful din Goicea (Dolj), fanfara din Dârvari (Mehedinţi), muzicanţi şi horitori din Maramureşul Voievodal, fanfara din Boroaia (Suceava), comunitatea din Vinerea (Alba), taraful din