Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul fondurilor de pensii cu cei mai bogaţi salariaţi, după contribuţiile virate

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 1 septembrie 2013 ·

Participanţii la fondurile de pensii private obligatorii ING, Alico şi Allianz-Ţiriac au plătit în iulie cele mai mari contribuţii lunare din întreaga industrie de pensii, indicând astfel că încasează cele mai mari salarii din rândul celor peste 3,5 milioane de români care au contribuit luna trecută la pensia obligatorie. Deşi cele mai mari, salariile nu sunt peste nivelul câştigului mediu pe economie.

Fondul de pensii obligatorii ING a încasat în iulie o contribuţie medie de 83,86 lei de la peste un milion de români, ocupând astfel primul loc în clasamentul fondurilor de pensii cu cele mai mari contribuţii lunare, potrivit statisticilor ASF.

Cum contribuţia la fondul de pensii obligatorii este fixată prin lege la 4% din salariul brut, rezultă că salariul mediu brut al celor 1,17 milioane de români care au virat în iulie contri­buţia la fondul ING este de 2.096 lei. Salariul mediu brut pe economie a fost de 2.231 lei în luna mai, pentru că sumele virate în iulie sunt calculate în funcţie de salariile brute din luna mai.

Pe următorul loc se situează fondul Alico, cu o contribuţie medie de 73,87 lei/participant. Salariul mediu brut al celor 835.000 de participanţi care şi-au plătit contribuţiile în iulie la fondul Alico este de 1.846 lei/lună. Următorul în clasament este fondul Viitorul Tău, administrat de Allianz-Ţiriac, cu o contribuţie medie de 69,6 lei/participant şi un salariu mediu brut de 1.749 lei. Cele mai mici contribuţii au fost încasate în iulie de fondul Eureko (61,5 lei) şi fondul BCR (63,5 lei). În cazul celor două fonduri, salariile medii brute sunt de circa 1.500 lei/lună.

Deşi 5,9 milioane de români au conturi la fondurile de pensii private obligatorii, doar 60% dintre aceştia îşi plătesc lună de lună contribuţiile. Astfel că în iulie, numărul celor care au virat contribuţia a fost de 3,58 milioane. Diferenţa de 40% provi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 43 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°