Ziua 1 - „Asfalt fain”
În prefața celei de-a doua ediții a Festivalului Dilema Veche ce se întîmplă, începînd de vineri seară, la Alba Iulia, Andrei Pleșu spunea, în urmă cu o lună, că „După Mihai Viteazul, Regele Ferdinand I și Regina Maria, era normal ca și Dilema veche să intre în Alba Iulia”. În timp ce poanta fondatorului revistei pune accentul potrivit pe istoria și simbolistica locului, realitatea postmodernă și atroce-mioritică mută discuţia pe ce înseamnă în ziua de astăzi „a intra în Alba-Iulia”.
Un drum cu mașina Sibiu – Alba Iulia ar trebui să dureze, în mod normal, o oră. Un drum Sibiu - Alba-Iulia în seara de vineri, 30 august 2013, dura cam 3 ore. Nu știu să va spun exact pentru că, după ieșirea din Miercurea Sibiului, uriașul șarpe ce înaintase pînă atunci cu viteze cuprinse între 0 și 50 km/oră s-a oprit. Și oprit a rămas minute bune.
Un telefon nervos la Poliția Rutieră: „Da, domnule, știm, e blocaj pînă la Orăștie. Nu știm de ce. Avem doar 5 polițiști, ce să facem?”. Un indicator la dreapta vorbește despre un drum către Cunța. Harta arată că drumul ăsta firav ar putea ajunge la Alba. „Stiți cumva dacă varianta asta de drum e bună?”. „Daaa, e asfalt fain, vă duce pînă la Alba”. Închid încă şi mai iritat telefonul, întrebîndu-mă de ce nu există un prăpădit de indicator pe drumul european care să vorbească despre această variantă ocolitoare. „Auzi, tu dacă erai în altă țară, aveai dilema dacă drumul e bun sau nu?”, mă întreabă prietenul de pe bancheta din spate. Rîd nervos și virez la dreapta.
Urmează 42 de kilometri superbissimi, șerpuind prin sate, dealuri și întunericul proaspăt coborît, pe o șosea ca-n palmă, cu serpentine și curbe la 90 de grade, cu Robin and the Backstabbers în boxe și senzația că toate stereotipurile despre patria-mamă sînt, uneori, iritant de adevărate.
Luăm la pas Cetatea binișor după ora 9. P
