Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ŞOCANT! Lora şi-a SALVAT prietenii DE LA MOARTE într-un TERIBIL accident

Publicat in Ziarul Ring, luni 2 septembrie 2013 ·

Se spune că destinul ni-l facem cu mâna noastră sau, cel puţin, aşa susţine cântăreaţa Lora, care ne-a dezvăluit că în perioada adolescenţei a văzut moartea cu ochii.

Cumplitul eveniment s-a petrecut pe vremea când artista avea 20 de ani şi locuia la Galaţi. "Înainte de toate, ţin să specific că eu am simţit acest accident. Am ieşit la o plimbare de seară, cu prietena mea Violeta şi cu prietenul ei. Avea un Opel sport cu două uşi, din anii ’70. M-am urcat în spate, stăteam între ei şi am văzut că tipul apasă pe acceleraţie, ba chiar intră într-o depăşire şi era să ne ciocnim de o maşină. Apoi a încercat să facă o nouă depăşire, de data asta între două camioane cu cisterne de benzină. Le-a depăşit, a intrat între acestea şi a făcut un unghi de 90 de grade. Am intrat pe o altă străduţă, pe jos era pietriş, maşina a derapat şi ne-am ciocnit de doi copaci. Repet, am simţit accidentul! Tot o rugam pe Violeta să îşi pună centura, ea râdea de mine, nu îi puteam convinge să oprească, parcă nu mai erau ei, nu puteam ajunge la oamenii ăia... Când am văzut că nu am cu cine să vorbesc, mi-am fixat mâinile, picioarele şi capul şi am început să mă rog încontinuu", îşi aduce aminte Lora clipele de groază.

"I-am făcut respiraţie artificială să o salvez"

Cu toate că nu înţelegea ce se întâmplă, Lora precizează că instinctul de supravieţuire a funcţionat. "Eram plină de cioburi de sticlă din cap până-n picioare şi aveam nasul spart. Prietena mea era într-o poziţie în care credeai că e moartă, iar el avea picioarele rupte şi era devastat. I-am palpat coloana, i-am făcut respiraţie artificială numai să o salvez. Am ţipat la el să cheme o ambulanţă... Întâmplător, pe stradă trecea o Salvare care mergea la un alt accident, unde erau şi morţi. Am ieşit în stradă, am oprit-o şi aşa am ajuns la spital", a adăugat Lora.

@

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 32 minute
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum 40 minute
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 37 minute
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 21 minute
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 3 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°