Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în optimi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţei.
Halep a învins-o, în turul trei, cu scorul de 6-1, 6-0, după 51 de minute de joc, pe Maria Kirilenko (Rusia), cap de serie numărul 14 şi locul 17 WTA.
"Acesta este cel mai bun meci din viaţa mea. În acest moment am mai multă încredere în mine şi sunt mai incisivă pe teren. Cred în mine şi îmi place să joc. Este o perioadă incredibilă pentru mine", a declarat Halep, conform AFP.
Maria Kirilenko a notat pe Twitter, după terminarea meciului cu Halep, că nu poate decât să râdă de prestaţia sa. "Nu pot decât să râd de jocul meu. Merg la controlul antidoping, poate am ceva, după 0-6. De 1.000 de ori doping doping", a scris Kirilenko.
În optimi, Simona Halep o va întâlni pe italianca Flavia Pennetta, locul 83 mondial.
Jucătoarele calificate în optimi la US Open primesc câte 165.000 de dolari.