Păi destul de timorat. Am ajuns în Piață (contrar obiceiurilor mele) la ora 17.00 fix, și am găsit doar o mână de oameni care erau, ce-i drept, destul de activi. Printre ei și vocea de aur a revoluției din 2012, nelipsitul fără megafon Claudiu Crăciun, dar și Toader Paleologu, Stelian Tănase, Mihnea de la Luna Amara sau reprezentantul precariatului din România, Costi Rogozanu. Pe Remus Cernea nu l-am văzut pe acolo, deși la un moment dat s-a huiduit atât de tare încât nu cred că putea să fie vorba despre nimeni altceva decât despre deputatul nostru cu față de lesbian. Toate ca toate, dar Ponta pare mai degrabă un S.R.L. decât o corporație. În bunul stil al protestelor de Feisbuc de la noi mă așteptam ca dintre cei aproape 10.000 de oameni care dăduseră “Going” pe pagina evenimentului să vină clasicul 5-10%. În jumătate de oră însă, zona de la fântâna de lângă Arhitectură a devenit ticsită de oameni de toate felurile. În ordinea numerelor de pe tricouri, aceștia au fost cam așa: eco-hipioții anticapitaliști, feministele anticapitaliste, naționaliștii cu steaguri dacice, vreo 3 popi cu dezlegare la protest de la Dumnezeu, câțiva ultrași, un punker rătăcit cu tricou cu Che Guevara, vreo 10 monarhiști, multă lume artsy-fartsy, dar și destui indivizi decenți, genul de oameni cu care ați bea măcar o bere fără să vă pară rău. Până la final eu am bunghit, ochiometric, vreo 2000 de oameni. Unii și-au dat seama cam târziu de asta, după ce iarna trecută s-ar fi făcut frate cu Ponta ca să scape de Băse. La capitolul sloganuri, am avut parte atât de hituri vechi precum “PDL și USL, aceeași mizerie”, dar și altele noi, de genul “Uniți, salvăm, Roșia Montană”. Au mai fost, câteva încercări de rime, dar ele arată că românul s-a născut mai degrabă protestatar decât poet. Într-un mod bizar, nu s-a strigat “Jos Băsescu!”. De fapt stați, ba da, a fost contingentul de pensionari “Voicule