La FRF vor avea loc schimbări majore. Mult-hulitul Mircea Sandu, actualul preşedinte, şi-a anunţat retragerea, iar favorit să câştige alegerile din 2014 este un personaj mai popular, Gică Popescu. Numai că nici n-a venit bine la Casa Fotbalului, că Baciul are parte deja de opoziţie.
Mircea Govor a condus Olimpia Satu Mare în sezonul în care a evoluat în Liga I la fotbal (1998- 1999).
A renunţat la echipă, intrând în politică, fiind acum vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi şeful PSD în oraşul din nordul ţării.
“Cea mai frumoasă experienţă petrecută în fotbal am avut-o când eram membru în Comitetul Executiv al FRF, ca reprezentat al Diviziei B, între 2000 şi 2002. Cred că federaţia va merge în jos după plecarea lui Mircea Sandu. Eu l-am votat pe Sandu în 2004. Gică Popescu nu ştie cu ce se mănâncă fotbalul, ca manager mă refer. Fotbalist e ceva, manager e altceva. Va face o mare greşeală dacă îi va curăţa pe toţi. Bela Kassai şi Mache Mihalache sunt oameni cheie acolo”.
«Doar Becali face bani»
“De ce m-am băgat în fotbal? Fotbalul este un ajutor social, dar şi un fel de propagandă. Fotbalul seamănă cu politica. Fotbalul se joacă pe goluri, politica se face pe voturi. Îmi pare rău că am investit în fotbal. Am pierdut bani mulţi. În afară de Gigi Becali, nimeni nu face o afacere din fotbal. Iar Becali face bani fiindcă a prins brandul Steaua. Ar fi avut acelaşi succes şi dacă l-ar fi adus pe Dan Petrescu”, consideră Govor. Luchin s-a format la şcoala lui
În perioada 2000-2009, Govor a avut şcoala de fotbal Someşul Satu Mare, unde s-au format Florin Gardoş şi Srdjan Luchin. Cu acesta din urmă, omul de afaceri s-a revăzut în Poiana Braşov, în cantonamentul echipei Dinamo.
În vârstă de 53 de ani, Mircea Govor a suferit o transformare fizică majoră după ce a dispărut din prim-planul fotbalului românesc.
“Aveam 123 de kilograme, l