Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune pentru pasageri! Aeroportul din Timişoara redevine operaţional

Publicat in Ora de Timis, duminică 1 septembrie 2013 ·

TIMIŞOARA. În urma finalizării lucrărilor de reparaţii curente la pista de decolare – aterizare de pe Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia, începând de duminică, 1 septembrie, ora 17.00, aeroportul redevine în totalitate operaţional.

Prima cursă care va ateriza pe aeroport este cea a companiei aeriene Lufthansa, la ora 17.25, dinspre destinaţia Munchen. Prima cursă care va decola la orele 18.00, aparţine aceleiaşi companii aeriene şi se îndreaptă spre aceeaşi destinaţie, Munchen.

Odată cu finalizarea lucrărilor de reparaţii curente la pista de decolare – aterizare, de astăzi, 1 septembrie, se marchează încheierea lucrărilor demarate în octombrie 2012 – considerată a fi prima etapă a lucrărilor –, cât şi a lucrărilor aferente celei de-a doua etape începută în 15 iunie a.c. şi desfăşurată în trei perioade de timp consecutive: 15 iunie – 24 iulie a.c., 25 iulie – 24 august a.c., 24 august (ora 20.00) – 1 septembrie a.c (ora 17.00).

De asemenea, în perioada lucrărilor s-a realizat şi refacerea sistemului de electroalimentare şi a configuraţiei sistemului de balizaj luminos. Un aspect important ce trebuie precizat este că, printr-o bună organizare a lucrărilor, cu închideri parţiale a P.D.A. şi păstrarea la fiecare fază a lucrărilor în parametri operaţionali a unui tronson din P.D.A., precum şi datorită executării unor categorii de lucrări pe timp de noapte, s-a reuşit să se limiteze perioada de închidere totală a operaţiunilor de zbor la numai 8 zile.

Lucrările de reparaţii curente la pista de decolare – aterizare s-au desfăşurat în parametrii tehnico-economici contractaţi. Urmare a finalizării lucrărilor şi refacerea stratului asfaltic a crescut siguranţa zborului şi nu în ultimul rând confortul pasagerilor la decolarea sau aterizarea aeronavelor. Dimensiunile pistei de decolare-aterizare, care sunt de 3.500 m lungime şi 45 m lăţime,

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 22 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 37 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 41 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°